Diverse

Râmnicul va avea o sală polivalentă de 6.000 de locuri

* Consiliul Local a aprobat construirea acesteia în cartierul Goranu

Din păcate, Oltchim nu va avea şansa de a disputa la Rm. Vâlcea meciul de pe teren propriu cu Viborg HK, din finala Ligii Campionilor. Aşa cum se cunoaşte, din cauza faptului că nu dispune de o sală cu o capacitate de minim 5.000 de locuri, multipla campioană a României va fi nevoită să joace în „exil”, la Bucureşti.

Se pare totuşi că lucrurile tind să se rezolve, iar în viitorul apropiat Oltchim ar putea găzdui totuşi o finală pe teren propriu. Primul pas a fost făcut chiar săptămâna trecută, atunci când Consiliul Local al Râmnicului a aprobat construirea unei săli de 6.000 de locuri. Zona aleasă de autorităţile locale se află situată în cartierul Goranu, acolo unde este amplasat în prezent un… izlaz. Potrivit estimărilor, pentru construirea acestei săli vor fi „tocaţi” nu mai puţin de 10 milioane de euro, aşa că până ce vor începe lucrările se poate spune că proiectul rămâne valabil doar pe hârtie.

Şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, promite ajutor

Calificarea în premieră a Oltchim-ului în finala Ligii Campionilor a atras nu doar atenţia şefului statului, Traian Băsescu (care l-a anunţat pe Radu Voina că va fi prezent la meciul retur cu Viborg cu de la Bucureşti), ci şi a preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. După ce a vizionat live meciul retur cu Audi ETO Gyor, fosta concurentă de la Miss România 1994 a rămas încântată de atmosfera creată de spectatorii aflaţi în tribunele Sălii Traian. Poate tocmai de aceea, Roberta Anastase a declarat că Râmnicul merită să beneficieze cât mai curând de o sală de 5.000 de locuri. „Există în programul Guvernului construcţia a trei săli de cinci mii de locuri. Văzând emulaţia de la Vâlcea, din jurul handbalului, precum şi performanţele obţinute de Oltchim, voi susţine ca una dintre săli să fie construită în Râmnic”, a spus Roberta Anastase.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button