Administratie

RAJDP îşi aşteaptă salvarea de la Uzinele Dacia Renault

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri – Vâlcea întâmpină greutăţi financiare fără precedent. Nu din cauza managementului, ci a crizei, a neîncasării a sute de facturi emise pentru lucrări deja executate.

Cele mai mari datorii către instituţia condusă de Nicolae Vălimăreanu le au primăriile vâlcene, multe dintre acestea aflându-se într-o situaţie şi mai delicată. În prezent, RAJDP are de recuperat peste 160 de miliarde de lei vechi şi este greu de crezut că va reuşi să obţină prea curând chiar şi o mică parte din această sumă. În aceste condiţii, este de aşteptat ca, în următoarele luni, angajaţii Regiei să nu-şi mai primească drepturile, iar mulţi dintre ei ar putea rămâne fără loc de muncă. Contactat telefonic, Nicolae Vălimăreanu a refuzat să comenteze zvonurile pe această temă, dar nici nu le-a infirmat. Managerul general al RAJDP a explicat doar faptul că absolut toţi constructorii sunt afectaţi de criză, iar datoria sa este aceea de a găsi soluţii, nu să se plângă. „Dacă îmi spuneţi un singur constructor care nu are probleme în această perioadă, eu mă împuşc. Şi nu cred că noi avem probleme mai mari decât au alţii. Am avut şi avem în continuare lucrări, dar, într-adevăr, mulţi dintre clienţii noştri întârzie să ne achite facturile. Sperăm şi ne zbatem să depăşim acest moment delicat cu ajutorul uzinelor Dacia Renault. Acolo, aşa cum am mai spus, avem o lucrare foarte mare şi urmează să primim, zilele viitoare, încă vreo 30 de miliarde de lei. Ar fi o gură de oxigen care ne-ar ajuta să rezistăm în continuare. Sigur că sperăm ca şi primăriile să-şi revină şi să ne recuperăm banii şi de la ele. De asemenea, mizăm în continuare pe sprijinul Consiliului Judeţean, al domnului preşedinte Ion Cîlea, al vicepreşedinţilor şi consilierilor judeţeni”, a declarat Nicolae Vălimăreanu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button