Alte sporturi

Pugiliştii Rãzvan Vâlcea şi Mihai Constantin au adus noi medalii judeţului

În cea de-a doua parte a lunii octombrie, în sala de sport a şcolii Generale „Nanu Muscel”, din Câmpulung Muscel, s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de box, rezervate cadeţilor. La această competiţie, destinată sportivilor născuţi în anii 1996 şi 1997, au existat 18 categorii de greutate. De la CSŞ Chimia Rm. Vâlcea, a participat şi tânărul Mihai Constantin (38, 5 kilograme), antrenat de către Marius Băluţă. Acesta a obţinut medalia de aur, câştigând finala disputată împotriva piteşteanului Claudiu Gribincea. De asemenea, talentatul pugilist Răzvan Vâlcea – unul dintre speranţele boxului vâlcean, pregătit tot de antrenorul Băluţă – a obţinut o nouă medalie, la Iaşi, acolo unde a boxat în cadrul unui turneu internaţional intitulat „Iosif Matees”, clasându-se pe locul 2. Încă o dată, sportivii din cadrul secţiei de box de la CSŞ Chimia Rm. Vâlcea au demonstrat că formează o generaţie de excepţie, care va aduce rezultate importante în viitorul apropiat. „Judeţul nostru nu a mai avut de ani buni rezultate atât de bune în sportul cu mănuşi. De aceea, aceşti tineri merită sprijiniţi de noi prin toate mijloacele posibile, pentru că, oriunde luptă, ne aduc cinste”, a spus antrenorul Marius Băluţă. (L. C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button