Politica

Proiectul drumului expres Găneasa – Rm. Vâlcea – A1 avansează. Licitaţia pentru Studiul de prefezabilitate, la final

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR S.A) a anunțat printr-un comunicat oficial finalizarea procesului de evaluare a ofertelor privind elaborarea studiului de prefezabilitate pentru amenajarea Drumului Expres GĂNEASA (DX12) – RÂMNICU VÂLCEA – TIGVENI (A1).


După cum se ştie, cel care a militat cel mai mult pentru acest obiectiv de investiţii şi l-a determinat pe premierul Nicolae Ciucă să-l demareze a fost deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea. Parlamentarul urmăreşte în continuare evoluţia acestui proiect, considerându-l vital pentru judeţul nostru şi pentru municipiu. „Drumul expres Găneasa – Rm. Vâlcea – Tigveni va conecta municipiul Râmnicu Vâlcea cu autostrada Pitești-Sibiu. O etapă importantă a proiectului este pe cale să se încheie, urmând altele. Uşor – uşor, ne apropiem de etapa concretă a investiţiei: execuţia lucrărilor. Dar, până atunci, revenind la evaluarea de acum, trebuie spus că licitaţia pentru elaborarea Studiului de prefezabilitate a fost câștigată, cu preţul de 1.199.978,55 lei plus TVA, de S.C. TQM MANAGEMENT SRL, firmă specializată în proiectarea și oferirea de consultanță în infrastructura rutieră. Sigur, semnarea contractului se va face după trecerea perioadei în care se pot face contestaţii. Câștigătorul procedurii va avea apoi la dispoziție 8 luni pentru proiectarea studiului, după cum precizează CNAIR”, a transmis Cabinetul Parlamentar al deputatului Cristian Buican. Liderul PNL a adăugat că va continua să urmăreasă evoluţia acestui proiect dar şi a celorlalte investiţii demarate de Guvern în urma demersurilor liberalilor vâlceni. Ce-i drept, perseverenţa reprezentanţilor PNL a făcut ca, în mandatul premierului Ciucă, să fie lansate proiecte la care vâlcenii visau de trei decenii, dar de la care îşi luaseră gândul. „Îi asigurăm pe cetățeni că vom urmări în continuare realizarea acestui proiect de infrastructură. Conducerea Filialei și reprezentanții parlamentari și locali ai cetățenilor se angajează să susțină în continuare toate inițiativele benefice pentru județul nostru și cetățenii săi!”, au conchis reprezentanţii PNL.

Articole Similare

Back to top button