Administratie

Proiect pentru mediatizarea trovanţilor de la Costeşti

Primăria comunei Costeşti lucrează intens la proiectul intitulat „Natura 2000”. Investiţia are în vedere o mai bună punere în valoare a obiectivelor turistice din zonă şi presupune un efort financiar de doar 30.000 de euro.

Trovanţii din comuna vâlceană vor beneficia de o amplă mediatizare, la fel ca şi Parcul Naţional Buila Vânturariţa sau mănăstirile Arnota şi Bistriţa. Primarul din Costeşti, Ion Stoican, anticipează că, după ce îşi va materializa proiectul, trovanţii din localitatea sa vor fi un magnet pentru turişti. „La Vâlcea, avem multe obiective turistice de mediatizat, dar trovanţii parcă au ceva aparte. De aceea, vom amenaja în zonă inclusiv un punct de informare turistică şi vom căuta toate căile prin care întreaga lume să afle despre ceea oferă turismul din vestul judeţului Vâlcea”, a subliniat social-democratul. „Muzeul” trovanţilor se găseşte la aproximativ 38 de km de Râmnicu Vâlcea şi la 10 km de oraşul Horezu, chiar pe marginea DN 64. Primăria a amenajat o parcare auto pentru cei care doresc să vadă de aproape trovanţii din Costeşti.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button