Liga IV

Primul gol şi primul punct pentru echipa primarului Săraru

* meciul de la Diculeşti a provocat nemulţumiri în ambele tabere: gazdele au reclamat că le-a fost anulat aiurea un gol regulamentar, în timp ce oaspeţii au acuzat lejeritatea cu care centralul Păunescu a acordat penaltiul din care Viitorul a egalat

Nou-promovată în „Elită”, Viitorul Valea Mare, a reuşit să facă faţă echipei AS Şirineasa, într-o partidă care a ieşit în evidenţă, potrivit declaraţiilor din cele două tabere, şi prin câteva greşeli de arbitraj.
Oaspeţii au început meciul mai bine, au controlat prima jumătate de oră, iar în minutul 7 au expediat pentru prima oară mingea în bară. Până la urmă, elevii lui Dobrin Ionescu au reuşit totuşi să deschidă scorul în urma unui corner, în minutul 23, prin fundaşul dreapta Lungan, unul dintre juniorii de valoare ai echipei din Şirineasa, născut în 1991. Golul încasat în prima repriză le-a cam tăiat elanul jucătorilor din Valea Mare, care şi-au revenit abia după pauză. Egalarea a survenit în minutul 67, atunci când gazdele au punctat dintr-un penalti, prin golgheterul echipei, Lucian Briceag.
Pe final s-a jucat pe contre, aşa că au apărut ocazii la ambele porţi. Viitorul Valea Mare a irosit două oportunităţi de a înscrie: la una s-a opus portarul celor de la AS Şirineasa, în timp ce la cealaltă mingea s-a scurs pe lângă poartă. Trupa primarului Dan Săraru putea câştiga toate cele trei puncte chiar în minutul 90, dar mingea a lovit din nou bara.

Dan Săraru, primar Şirineasa: „Trebuia să câştigăm la Diculeşti”

AS Şirineasa dă semne de revenire după startul slab, însă punctul cucerit la Diculeşti, în duelul cu Viitorul Valea Mare, nu l-a mulţumit întru totul pe primarul Dan Săraru, care crede că echipa antrenată de Dobrin Ionescu ar fi trebuit să se impună în faţa unei echipe nou-prmovate în „Elită”.
„Sunt mulţumit în special pentru faptul că am câştigat primul punct din acest campionat, dar de evoluţia jucătorilor nu prea sunt încântat, trebuia să câştigăm acest joc. Am deschis scorul în prima repriză, dar până la urmă am fost egalaţi dintr-un penalti cel puţin ciudat. Nu prefer să comentez prea mult această fază, iniţial s-a arătat 6 metri, după care centralul Păunescu a indicat punctul cu var”, a spus Dan Săraru.

Căpitanul Băcanu, lăudat pentru evoluţia sa

Altfel, la finele partidei de la Diculeşti, primarul Dan Săraru a ţinut să remarce în mod deosebit evoluţia căpitanului de echipă Marius Băcanu. „Băcanu a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale lui de când e la Şirineasa”, a precizat Săraru.

Costel Briceag, primar Valea Mare: „Ne-am temut prea mult de adversari”

De partea cealaltă, primarul Costel Briceag a considerat că fotbaliştii de la Viitorul Valea Mare trebuiau să aibă mai mult curaj în faţa celor de la AS Şirineasa. „A fost un meci frumos, s-a jucat un fotbal de calitate, iar pe deasupra trebuie remarcat că nu s-a acordat niciun cartonaş galben. Era culmea să fie altfel, în fond s-au înfruntat două echipe în fruntea cărora stau doi primari şi nu prea se cuvenea să ne facem de râs. Din păcate, în acest meci, tinerilor noştri fotbalişti le-au cam tremurat chiloţii pe ei încă de la încălzire. În loc să se pregătească atent, se uitau la adversari şi se minunau. Or fi fost adversarii îmbrăcaţi în alb-roşu, dar asta nu înseamna că la Diculeşti venise cumva Dinamo Bucureşti sau Manchester United!”, a spus primarul Costel Briceag după meciul cu AS Şirineasa.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button