Diverse

Primarul Ion Sandu reprezintă cheia succesului Posadei Perişani

* fără implicarea autorităţilor locale, echipa din „Ţara Loviştei” ar fi fost una de pluton, fără perspective sau rezultate notabile

Ion Sandu este cunoscut drept unul dintre cei mai buni primari din judeţ. A făcut multe lucruri bune pentru comunitatea din Perişani, a investit în toate sectoarele de activitate, iar în ultimii ani a acordat o atenţie deosebită şi sportului, cu precădere fotbalului. Sportul-rege i-a intrat în sânge şi acum îi este greu să mai scape de „microb”. Sprijinit de câţiva sponsori şi de Daniel Duroi, primarul Ion Sandu a reuşit să înfiinţeze Posada Perişani, echipă care a progresat de la an la an şi a ajuns acum printre fruntaşele judeţului. Posada ocupă în prezent locul 2 în Liga a IV-a şi este cunoscută drept una dintre cele mai de temut echipe de la acest nivel. Condiţiile asigurate de autorităţile locale şi de sponsori au făcut posibil acest lucru. Jucătorii buni din Vâlcea au ales să vină să joace pentru această formaţie în primul rând datorită seriozităţii primarului Sandu şi a condiţiilor asigurate de acesta. La Posada, fiecare jucător primeşte pe perioada competiţiei o indemnizaţie lunară între 300 şi 500 de lei, în plus aceştia fiind premiaţi suplimentar la victorie. Trei puncte la Posada echivalează cu 50 de lei de jucător. Cu alte cuvinte, un jucător poate ajunge să-şi asigure din fotbal un venit lunar foarte bun pentru nivelul la care joacă, echivalentul unui salariu minim pe economie. Pe lângă salariul lunar, fotbaliştii de la Posada au asigurat transportul, dar şi masa în ziua meciului, atât la partidele de acasă, cât şi la cele din deplasare.

Jucătorii formaţiei din „Ţara Loviştei” nu au restanţe la salarii

Primarul şi apropiaţii acestuia nu cer în schimbul condiţiilor oferite decât disciplină şi rezultate. „Sunt foarte mulţumit de felul în care se prezintă echipa în acest moment. Îmi place cum lucrează cu jucătorii şi antrenorul. Mă bucură şi faptul că există acum mai multă disciplină la echipă. Dacă o ţin în continuare tot aşa, eu sunt mulţumit. Ne-am înţeles că vom lupta pe două fronturi. Posada are ca obiectiv în acest sezon o comportare cât mai bună în Cupa României şi clasarea între primele trei locuri în Liga a IV-a. Însă prima poziţie nu cred că o mai putem lua în calcul, aşa că jucătorii trebuie să lupte în continuare pentru a rămâne pe podium, pe unul dintre locurile 2-3. Dacă nu se menţin pe locurile fruntaşe, vor fi taxaţi. Prima pentru îndeplinirea obiectivului o reprezintă ultimul salariu. Deocamdată, nu avem restanţe la jucători. Suntem la zi cu salariile, deşi acest lucru reprezintă un efort financiar important din partea noastră”, a informat primarul Ion Sandu. Tot de la acesta am aflat că Posada consumă lunar, în timpul competiţiei, aproximativ 70 de milioane de lei vechi. În total, în actualul sezon, echipa din Perişani a avut la dispoziţie aproximativ 700 de milioane de lei vechi, dintre care 400 de milioane de lei vechi pentru turul campionatului şi 300 pentru retur.
Posada nu are acum datorii nici la jucători, dar nici la AJF, pentru taxe, vize, baremuri de arbitraj şi observare. O singură factură nu e achitată, în valoare de 4000 de lei, emisă în avans, pentru meciurile rămase de disputat la Perişani, până la finalul campionatului, dar care va fi achitată, conform spuselor primarului Sandu, până pe data de 10 aprilie.

Inaugurarea noului stadion se mai amână

Singura dezamăgire a primarul din Perişani este legată de noua bază sportivă din satul Mlăceni. Lucrările la stadion au fost sistate din cauza lipsei banilor. „Stadionul din Perişani este primul început în anul 2009 pe Ordonanţa 7. Cu toate acestea, deşi s-au efectuat lucrări în proporţie de 60 la sută, nu am primit decât 4000 de lei, plus alţi 50 de mii de lei din partea Consiliului Judeţean, din cota de cofinanţare. A fost pregătit terenul de joc pentru însămânţarea gazonului, a fost realizată construcţia vestiarelor, au fost amenajate grupurile sanitare, s-a pregătit postamentul pentru ridicarea tribunelor, care vor avea o capacitate de 380 de locuri. În momentul în care vom primi banii promişi, vom continua lucrările. În aceste condiţii, deocamdată nu pot să aproximez când va fi finalizată baza sportivă şi vom reuşi să inaugurăm noul stadion”, a mai precizat Ion Sandu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button