Administratie

Primarul Florinel Constantinescu şi staţiunea Călimăneşti, exemplele date de ADR S-V Oltenia pentru întreaga ţară

Într-un bilanţ prezentat zilele trecute, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a lăudat activitatea primarului Florinel Constantinescu, de la Călimăneşti, dându-l ca exemplu în ceea ce priveşte promovarea şi implementarea proiectelor europene. „Una dintre cele mai frumoase arii protejate din ţară – Parcul Naţional Cozia, un defileu spectaculos – Defileul Oltului, monumente istorice şi lăcaşuri de cult cu istorii vechi de veacuri! În adâncuri, valoroase zăcăminte de ape minerale şi termale. Toate acestea au făcut ca staţiunea Călimăneşti-Căciulata să fie numită, pe bună dreptate, „perla” staţiunilor de pe Valea Oltului. În ultimii ani, fondurile europene accesate de administraţia locală au făcut ca zona să se dezvolte tot mai mult şi să devină tot mai atractivă. Turiştii şi localnicii se bucură, astfel, de noi zone de agrement, promenadă şi relaxare, de spaţii ce promovează istoria şi poveştile locului, dar şi de investiţii în infrastructura rutieră, în educaţie sau cultură. Cel mai recent proiect implementat de Primăria oraşului Călimăneşti cu fonduri atrase prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 a fost şi cel mai complex, cu o valoare totală de 6,5 milioane de euro. Au fost reabilitate şi modernizate obiective-cheie, precum Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” şi Centrul Multifuncţional din Călimăneşti sau Școala cu clasele I-IV şi grădiniţa din Jiblea Nouă. De asemenea, căminul cultural din Jiblea Nouă a fost transformat într-un centru cultural şi a fost amenajată o bază sportivă. Proiectul a inclus şi modernizarea a peste 7 kilometri de străzi. Investiţiile au fost derulate în cadrul Axei prioritare 13 – Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii”, au transmis reprezentanţii ADR Sud-Vest Oltenia.

Lucrările derulate la Casa de Cultură din Călimăneşti, care poartă numele actorului Florin Zamfirescu, originar din staţiunea vâlceană, au constat în reabilitarea şi eficientizarea energetică a clădirii, precum şi în dotarea acesteia. Planşeele şi pereţii exteriori au fost termoizolaţi, tâmplăria a fost înlocuită, instalaţiile electrice, sanitare şi termice au fost modernizate şi au fost montate panouri solare. De asemenea, au fost amenajate spaţii verzi, locuri de parcare, alei pietonale şi carosabile. Un alt obiectiv al proiectului finanţat cu bani europeni a fost reabilitarea, modernizarea şi extinderea Centrului multifuncţional din Călimăneşti, care funcţionează într-o clădire construită în 1927, cunoscută drept Vila Stănescu. Au fost realizate consolidări structurale, hidro şi termoizolaţii, a fost înlocuită tâmplăria, modernizate instalaţiile termice şi electrice şi au fost făcute amenajări exterioare – spaţii verzi, alei pietonale, carosabile şi locuri de parcare. Tot în Călimăneşti, au fost modernizate mai multe străzi cu o lungime totală de 7 kilometri, precum şi 12 drumuri laterale. De asemenea, au fost amenajate parcări, au fost realizate rigole carosabile, podeţe, trotuare şi ziduri de sprijin. În Jiblea Nouă, lucrările au vizat reabilitarea, extinderea, modernizarea şi dotarea Centrului cultural şi recreativ şi a terenului de sport aferent. S-a intervenit pentru consolidarea structurii, izolarea termică a clădirii, schimbarea tâmplăriei, recompartimentări şi diverse lucrări de reparaţii. De asemenea, construcţia a fost extinsă cu o zonă pentru vestiare şi grupuri sanitare, au fost înlocuite instalaţiile electrice, termice şi sanitare, au fost instalate panouri solare şi o centrală termică şi au fost achiziţionate diverse dotări şi obiecte de mobilier. În exterior, au fost amenajate spaţii verzi, parcări, alei pietonale şi carosabile. În cadrul aceluiaşi obiectiv, a fost amenajat şi un teren de sport cu vestiare şi grupuri sanitare, gazon sintetic, gradene, iluminat exterior, gard de protecţie şi dotări specifice. Cel de-al cincilea obiectiv al proiectului finanţat prin POR 2014-2020 a constat în reabilitarea, extinderea, modernizarea şi dotarea Școlii cu clasele I-IV şi a grădiniţei din Jiblea Nouă. Înainte de implementarea proiectului, clădirea în care funcţionează şcoala, care include şi grădiniţa, prezenta deteriorări semnificative, iar grupurile sanitare erau exterioare. Banii europeni au fost folosiţi pentru consolidarea clădirii, diverse lucrări de reparaţii şi izolare termică, refacerea finisajelor interioare şi recompartimentări. Totodată, clădirea a fost extinsă cu un corp pe parter, au fost realizate facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi şi amenajate un loc de joacă, alei pietonale şi spaţii verzi. Proiectul a avut o valoare totală de aproape 33 milioane de lei şi o finanţare nerambursabilă de 30 milioane de lei. Investiţiile au fost derulate în cadrul Axei prioritare 13 – Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii, Obiectivul specific 13.1 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România. De acest proiect beneficiază atât locuitorii oraşului Călimăneşti, cât şi cei din localităţile componente, respectiv Căciulata, Jiblea Nouă, Jiblea Veche, Păuşa şi Seaca.

Articole Similare

Back to top button