Administratie

Primarul Emilian Isuf susţine că

Localităţile sărace nu trebuie să fie avantajate pentru obţinerea finanţării pe Măsura 3.2.2

* alesul local motivează prin faptul că administraţiile în cauză nu pot întreţine investiţia europeană, care, în câţiva ani se degradează din lipsă de fonduri

Primarul localităţii Drăgoeşti nu agreează selecţia proiectelor depuse pe Măsura 3.2.2 pe criteriul gradului de sărăcie. Liberalul îşi justifică raţionamentul prin faptul că acestea nu vor fi capabile, din punct de vedere financiar, să întreţină investiţiile derulate cu fonduri europene, iar toată infrastructura se va degrada ca urmare acestui aspect. „Noi am cumulat 64 de puncte pe proiectul depus pe 3.2.2, pierzând cinci procente din zece pentru că nu suntem o comună foarte săracă. Dacă luam măcar 7 puncte în plus, proiectul ar fi fost finanţat de anul trecut. Eu le-am explicat celor care se ocupă de selecţia proiectelor că Drăgoeştiul are o importanţă majoră pentru ţară, pentru că în această comună s-a născut cel mai important domnitor român, Mihai Viteazu, aşa că ar fi normal să ne fie alocate fonduri pentru apă şi canalizare. E adevărat, toată lumea vrea să dispună de condiţii decente de trai, dar, dacă aceşti bani revin unei comune sărace, izolată, pe unde nu trece nimeni, care mai e sensul investiţiei? Această localitate nu va putea niciodată măcar să întreţină ceea ce a obţinut, iar întreaga investiţie se va deteriora. Mă mir că nu dau aceste fonduri pe criteriul cât de frumoşi sunt oameni dintr-o localitate! Eu consider că gradul de sărăcie nu e un criteriu relevant, pentru că, în fond, dacă e să analizăm situaţia actuală, suntem un popor de oameni săraci. Bagi apă şi canal într-o comunitatea săracă, dar trebuie să te gândeşti dacă acele gospodării vor avea banii necesari să se racordeze şi să plătească aceste utilităţi, pentru că, în caz contrar, investiţia va fi degeaba”, spune primarul Emilian Isuf. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button