Liga V

Primarul Drăghici şi Adi Grigorie readuc fotbalul în Roeşti

Primarul comunei Roeşti, Gheorghe Drăghici şi omul de afaceri Adrian Grigorie, proprietarul firmei Remy şi Adina, au decis să facă din nou front comun pentru a suţine echipa locală de fotbal. Cei doi au stabilit ca, pe data de 14 noiembrie, să se întâlnească atât cu jucătorii, cât şi cu preşedintele clubului Juventus Roeşti, Dan Păunescu, chestor în Parlamentul României, pentru a găsi o formulă de colaborare, agreată de ambele părţi. „Avem acelaşi interes. Asta e prima concluzie la care am ajuns şi eu, şi domnul Grigorie. Ne-am aşezat la masa dialogului şi am găsit soluţii. Pe 14 noiembrie ne întâlnim cu toţii şi aducem înapoi toţi jucătorii. De acum înainte, eu sunt convins că vom colabora mult mai bine şi că, între noi, va exista mai multă comunicare. Domnul Grigorie a investit foarte mult în echipă şi cred că, de acum înainte, va exista un sprijin reciproc”, a afirmat încrezător primarul Gheorghe Drăghici.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button