Primarul comunei Perişani, Ion Sandu: „Dacă nu vom scoate cel puţin un egal din meciul cu Stejarul Vlădeşti înseamnă că băieţii s-au vândut şi atunci mă voi despărţi de ei”

ion sandu primar perisaniPrimarul din Perişani, Ion Sandu, a investit mult în echipa de fotbal şi în acest sezon. Rezultatele au apărut, însă, abia în a doua parte, când a fost adus pe banca tehnică Dumitru Teleşpan, dar şi câţiva jucători talentaţi. În 2015, Posada nu a pierdut decât cu Flacăra Horezu în campionat. Prin prisma acestui lucru şi pentru că planează suspiciuni legate de ultimul meci al sezonului, cu Stejarul Vlădeşti, Ion Sandu şi-a atenţionat jucătorii şi chiar pe antrenor că nu acceptă ca echipa din Perişani să piardă acest duel. „Noi suntem oarecum în postura celor de la Astra. Ei pot decide campioana la Liga I, iar noi vom decide echipa care va juca în semifinale la Liga a IV-a.

Legat de meciul cu Stejarul Vlădeşti, trebuie să spun că nu concep să pierdem. Dacă nu vom face cel puţin un meci egal, înseamnă că băieţii s-au vândut şi atunci mă despart de ei. Şi cu domnul Teleşpan o să am probleme. Vorbesc foarte serios. Noi în retur nu avem decât o singură înfrângere, cu Flacăra Horezu. La cum merge echipa, dacă am lua bătaie de la Stejarul Vlădeşti, tot judeţul ar zice că am vândut meciul, că ne-am dat la o parte. De aceea nu concep să pierdem. Sub nicio formă nu iau în calcul o astfel de situaţie. Pentru că dacă se va pierde acest meci, înseamnă că nu am investit cum trebuie în echipă şi voi căuta alţi jucători. Înseamnă că toate eforturile au fost degeaba. Noi asigurăm lunar un fond salarial de 8000 lei, pe lângă celelalte cheltuieli legate de AJF. În afară de primele clasate din fiecare serie, nu ştiu dacă mai este cineva în această situaţie. Şi nu mi se pare corect ca, la condiţiile pe care le avem, să ajungem să planeze suspiciuni asupra noastră. Am mai fost într-o situaţie similară când se băteau pentru promovare Ghecon şi Dinamo Rm. Vâlcea şi nu ne-am dat la o parte”, a spus primarul din Perişani, vizavi de meciul pentru locul 2, care va avea loc în acest week-end şi pe care Posada îl va decide.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button