Administratie

Primăria Galicea oferă cadouri tuturor copiilor din comună

Cu prilejul zilei de Sfântul Nicolae, primarul Ion Năfliu şi viceprimarul Florea Udrea au strâns fonduri de la agenţii economici din Galicea, pentru a oferi cadouri (constând în dulciuri şi răcoritoare) pentru 500 de copii din comună. Fiecare pachet a avut o valoare de 8 lei. Deoarece îşi doresc ca elevii să fie pe deplin fericiţi şi cu prilejul sărbătorilor de final de an, autorităţile locale din Galicea şi-au propus să le ofere acestora o mică atenţie şi de Moş Crăciun. „Avem în vedere ca şi de Moş Crăciun, atunci când se va organiza, la sfârşit de an şcolar, Sărbătoarea Pomului de Iarnă, să se acorde de asemenea cadouri pentru toţi elevii. Consiliul Local va pune la dispoziţie fondurile necesare pentru a acorda daruri celor care vor avea cea mai frumoasă interpretare artistică”, ne-a spus viceprimarul Florea Udrea. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button