Administratie

Primăria Drăgoeşti, singura din România cu licenţă în acvacultură

Pentru a suplimenta bugetul local, primăria Drăgoeşti a luat anul trecut iniţiativa de a investi în acvacultură, pe lacul de acumulare Zăvideni. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Agricultură (ANPA) a trimis recent autorităţilor locale documentaţia necesară pentru exploatarea lacului a cărui suprafaţa este de 847 de hectare.

„Am întâmpinat multe piedici până să obţinem avizele necesare pentru a demara această investiţie deosebit de importantă pentru comunitatea din Drăgoeşti. Am aşteptat şase luni doar pentru ca APM să-mi dea acceptul. Practic, noi am devenit titularii acestui proiect, urmând ca, în perioada următoare să putem accesa fonduri europene pentru valorificarea acestei ape. Lacul Zăvideni este unul dintre cele mai productive din judeţ, şi chiar din ţară. Au fost prinşi la noi şi crapi (unii cântărind chiar 20 de kilograme), caraşi, bibani, plătici, avaţi, somni, şalăi etc”, a precizat primarul Isuf. Alesul local ne-a mai declarat că primăria s-a asociat recent cu o firmă pentru amenajarea unei cherhanale, adică a unui depozit pentru primirea, sortarea, prepararea şi depozitarea peştelui prins. „Firma respectivă, care are în proprietate lacul de la Blejenoaia, s-a angajat să vină cu tancuri frigorifice. Practic, asigurând această infrastructură, vom putea livra peşte în toate colţurile ţării şi, prin urmare, vom atrage şi bani la bugetul local. Ar fi păcat să nu valorificăm resursele de care dispune localitatea noastră”, a mai adăugat Emilian Isuf. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button