Administratie

Primăria din Scundu funcţionează şi pe post de şcoală

În ultimii ani, comuna Scundu s-a aflat într-o continuă dezvoltare. S-au realizat multe obiective, printre acestea numărându-se şi sediul primăriei, cel mai impunător din mediul rural. În ultima perioadă, însă, lucrurile au mers mai prost, criza punându-şi oarecum amprenta şi pe proiectele iniţiate de Dumitru Blejan. Unul dintre acestea vizează şcoala generală cu clasele I-VIII din Scundu, în care învăţau 137 de copii. Acoperişul acestei şcoli a fost afectat, astfel că n-a mai fost posibil ca elevii să meargă la cursuri. Pentru rezolvarea problemei este necesar un efort financiar de aproximativ 7 miliarde de lei vechi, bani de care primăria Scundu nu dispune. Primarul Dumitru Blejan a înaintat memorii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi altor instituţii abilitate ale statutului, însă până acum nu a beneficiat de sprijin, în afară de cel al constructorului, care a început lucrările de reabilitare a şcolii pe propria-i cheltuială.

Dumitru Blejan a găsit şi o soluţie temporară pentru ca programul şcolar al elevilor să nu fie afectat. A amenajat un spaţiu în interiorul primăriei care serveşte pe post de sală de curs pentru elevii din localitate. Speră, însă, ca situaţia actuală să nu e prelungească, iar instituţiile abilitate să-şi îndrepte atenţia şi către această problemă. Dar nu în aceeaşi măsură în care au făcut-o cu alte proiecte. Trebuie spus că primăria Scundu a fost tăiată din nou, pentru a treia oară, de pe lista localităţilor care-au primit fonduri pe Ordonanţa 7. Datoriile acesteia pentru lucrări efectuate şi neachitate se ridică la suma de 18 miliarde de lei vechi. De asemenea, personalul primăriei nu şi-a mai primit salariile de patru luni, în aceeaşi situaţie fiind şi cei care ar trebui să beneficieze de ajutor social, precum şi persoanele cu handicap. Pentru rezolvarea acestei situaţii, până la sfârşitul anului ar fi necesare 3 miliarde de lei. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button