Social

Primăria Călimăneşti reziliază contractul cu CET Govora şi plafonează preţul gigacaloriei

Pe fondul problemelor apărute pe platforma industrială de la Rm. Vâlcea şi care s-ar putea agrava în următorul an, dar şi pentru că oraşul Călimăneşti dispune de resurse importante, ce i-ar permite să-şi asigure singur apa caldă şi agentul termic necesar pentru încălzirea localităţii, primarul Florinel Constantinescu nu vrea să rişte, aşa că are în vedere rezilierea contractului cu CET Govora.

După cum probabil se ştie, în prezent, apa geotermală extrasă la Călimăneşti are un debit de peste 12 litri pe secundă, iar temperatura acesteia este atât de mare încât se varsă în Olt la peste 40 de grade Celsius. Asta înseamnă că şi fără să se construiască cele două noi sonde despre care ne vorbea recent primarul Florinel Constantinescu, această staţiune îşi poate asigura singură apa caldă şi încălzirea. „După cum discutam data trecută, am depus un proiect la ADR S-V Oltenia pentru realizarea a două sonde. Una va fi la Seaca şi va extrage apă geotermală la peste 90 de grade pentru noul aqua park, pe care dorim să-l construim în zona respectivă. Acolo, primăria are 50 de hectare, suficient spaţiu pentru orice. A doua sondă vă spuneam că va fi la Căciulata şi am gândit-o pentru apa caldă şi căldura oraşului. Am demarat deja procedura de reziliere a contractului cu CET Govora. Am făcut şi calculul – trebuie să dăm CET-ului sub 500 de mii de lei pentru investiţiile făcute de ei şi nerecuperate. Apoi, sistemul de încălzire centralizată va fi preluat de primărie. Consiliul Local Călimăneşti a înfiinţat deja Serviciul public de gestionare a sistemului centralizat de căldură. Mai avem doar să-l populăm. N-am putut face asta până acum din cauză nu s-au putut organiza concursuri, dar va trece şi această perioadă. Apa, dacă nu este suficient de caldă, îi putem mări temperatura folosind gazele. Vreau să vă spun că avem inclusiv două cazane pe gaze şi pot fi îmbunătăţite”, a dezvăluit edilul. Florinel Constantinescu a adăugat că CET Govora este de acord cu rezilierea contractului şi a lăsat să se înţeleagă că doreşte încheiată această procedură la toamnă. Primarul din Călimăneşti nu a ascuns faptul că îşi doreşte să elimine din acest „circuit” şi firma Foradex, care periodic vine cu scumpiri nejustificate, pe care populaţia este nevoită să le suporte. „Strategia noastră este să avem aducţiune cu apă geotermală şi sondele să fie ale noastre, să nu mai depindem de nimeni şi să nu mai fim forţaţi să acceptăm majorări nejustificate de preţuri. Preluând sistemul de la CET, gestionându-l singuri, măcar menţinem preţurile şi nu vor exploda, cum se aude. Ei mă bat la cap de un an cu o nouă scumpire. Nu se mai acceptă, ajunge! Dacă rămân aici, primar, eu mă văd reziliind multe contracte cu furnizorii. Avem lucruri de clarificat inclusiv cu APAVIL. Toate aceste sisteme trebuie eficientizate, în aşa fel încât presiunea asupra populaţiei să scadă”, a completat dr. Florinel Constantinescu, primarul oraşului Călimăneşti.

Articole Similare

Back to top button