Liga 6Fotbal

Cozia Călimănești a luat doi jucători de la Dăești. De asemenea, a prelungit împrumutul lui Alex Uță

Vicelidera Superligii vâlcene, Cozia Călimănești, și-a reluat pregătirile. Jucătorii se reacomodează, treptat, cu efortul. Cei din Râmnic, fac pregătire fizică la Malul Alb, iar cei din Călimănești fac antrenamente în zonă. Se formează grupuri reduse, de câte trei jucători, pentru a fi respectate condițiile impuse de autorități. Vasile Ilinca, antrenorul formației din stațiune, speră ca după 15 iunie să fie ridicate restricțiile:

S-au împlinit trei luni de când nu am mai jucat un meci oficial. Ultima dată, am fost la Laloșu, în Cupa României. Pe 7 martie am jucat, cu mulți oameni în tribună, într-o atmosferă ca în zi de sărbătoare, iar două zile mai târziu s-a închis totul, a apărut Coronavirusul și la noi. După trei luni de pauză, nu știu cum se vor prezenta jucătorii. Acum aleargă, au mai făcut pregătire fizică individuală, dar să vedem cum e când începem antrenamentele cu mingea. Dacă pe 15 iunie ridică restricțiile, noi vrem să începem antrenamentele normale, în colectiv. Așteptăm să vedem și ce va decide AJF, dacă se mai joacă ceva din Superligă sau nu, ce se va hotărî în privința Cupei României. Dacă nu mai jucăm meciuri oficiale, o să ne gândim la amicale. Până ne reacomodăm cu efortul, până ne obișnuim cu mingea, trece timpul. Pe 15 august ar putea începe noul sezon. Dacă plecăm la drum mai devreme în noul campionat ar fi bine pentru că am evita intermediarele. Oricum, sunt încă multe necunoscute. Nu știm exact la ce să ne așteptăm”.

În așteptarea unor decizii din partea autorităților, conducerea clubului din Călimănești și-a rezolvat unele probleme la nivelul lotului. ”Am obținut prelungirea împrumutului jucătorului Alexandru Uță, de la Oltul Drăgoești. Dorinel Bălău ni-l dăduse până la finalul acestui campionat. Am prelungit înțelegerea pentru încă un an. Îi mai aveam, sub formă de împrumut, de la Viitorul Dăești, pe Cătălin Moldoveanu și Robert Tănăsie. I-am luat definitiv. Mai trebuie să clarificăm situația altor doi jucători, pe care, de asemenea, i-am avut sub formă de împrumut, de la Mihăești, respectiv Stejarul Vlădești. Este vorba despre Rădulescu și Dina. Vrem să continue alături de noi. În rest, nu avem noutăți. Ne vom baza pe lotul din sezonul trecut. Nu știu dacă vom reuși să aducem și alți jucători. În privința obiectivului nu am discutat, încă, nimic. Așteptăm să vedem ce se întâmplă, cum va fi structurat campionatul, ce echipe se înscriu în lupta pentru primul loc, dacă va promova Costeștiul și cum ne prezentăm după trei luni de pauză. Apoi, putem să ne facem calcule”, a spus Vasile Ilinca. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button