Politica

Prefectul Grigorescu, faultat de instanţa de judecată

Fostul prefect Remus Grigorescu a pierdut momentan războiul cu Guvernul PD-L. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a stabilit recursul pe 25 martie 2011. Fostului prefect i s-a recunoscut calitatea de funcţionar public, motiv pentru care acesta se aştepta să fie repus în funcţie. Numai că minunea nu s-a întâmplat.

Grigorescu a fost numit prefect de Vâlcea la puţin timp după alegerile parlamentare din noiembrie 2008, în timpul Guvernului PSD-PDL. Imediat după spargerea alianţei, după şase luni de mandat, prefectul social-democrat a fost schimbat din funcţie cu subprefectul democrat-liberal Petre Ungureanu, care s-a menţinut în funcţie până în prezent, deşi colegii săi de partid nu-i dădeau prea multe şanse de „supravieţuire”. După demiterea din funcţie, prefecţii PSD au dat Ministerul de Interne în judecată. Grigorescu a câştigat procesul, dar Guvernul nu s-a lăsat păgubaş şi a făcut recurs. Culmea este că înştiinţarea i-a parvenit cu întârziere. Odiseea social-democratului nu se opreşte aici. Acesta susţine că ANAF s-a dat singură în judecată ca să anuleze concursul dat anul trecut. „A fost o experienţă amară, nu credeam că un cetăţean al acestei ţări poate fi umilit de o instanţă de judecată, dar se întâmplă. Mie mi s-a întâmplat. Nu am fost lăsat să mă apăr, mi s-a închis gura de la început. Ca să scape de noi, ANAF s-a dat singură în judecată ca să-şi anuleze concursul de anul trecut, la care am participat alături de prefecţii şi subprefecţii susţinuţi de PDL. Am câştigat procesul, dar cam atât, Guvernul Boc nu va accepta  niciodată să ne repună în drepturi, chiar dacă acest lucru implică menţinerea ilegală a actualilor prefecţi şi subprefecţi. Interimatul lor se va prelungi până la finalizarea proceselor noastre, eveniment ce va avea loc la finalul mandatului. Se pare însă că în această guvernare orice este posibil, pentru că acest guvern guvernează ţara după propriile legi şi nu după cele aflate încă în vigoare”, a declarat fostul prefect Remus Grigorescu.

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button