Politica

Petre Ungureanu l-a reclamat din nou pe Ion Cîlea

• prefectul încearcă să îi creeze din nou probleme preşedintelui CJ şi aplează chiar la secretarii de stat din MAI

Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu îi dă din nou la gioale şefului Consiliului Judeţean, Ion Cîlea. După ce l-a dat în primire de atâtea ori pe Ion Cîlea la mai marii de la Bucureşti, acuzându-l că nu participă la anumite şedinţe pe care le convoacă, Petre Ungureanu vrea cu orice preţ să îi creeze probleme celui cu care ar trebui să colaboreze. Săptămâna trecută, Ungureanu l-a băgat pe Cîlea în gura secretarului de stat Mihai Capră. Prefectul i-a spus reprezentantului MAI că preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea nu a dorit să ia parte la o videconferinţă organizată de Ministerul Sănătăţii, deşi în realitate acesta nu a fost invitat. După ce a aflat că Ungureanu l-a pârât la Bucureşti, şeful CJV a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Mihai Capră încercând să clarifice situaţia tensionată creată în judeţul Vâlcea. „Pe mine nu m-a invitat nimeni la această şedinţă, cum de altfel nu sunt invitat la multe. Eu nu am nimic personal cu domnul Ungureanu, însă mă acuză că din vina mea nu avem o relaţie cordială. Uşa biroului meu a fost mereu deschisă pentru el. Dar nu a dorit să discute cu mine niciodată. Nu este posibil să suni un secretar de stat şi să minţi în halul acesta!”, susţine Ion Cîlea. Acesta povesteşte că, de multe ori, subprefectul Ioan Filip este cel care mai încearcă să colaboreze cu conducerea Consiliului Judeţean şi îl informează pe Cîlea de anumite şedinţe sau întâlniri la care participă ambele instituţii. „De multe ori, aflu din greşeală şi nu cred că este onest ceea ce face domnul Ungureanu. Nu ştiu care sunt intenţiile dumnealui, dar dacă l-ar deranja atât de mult faptul că cele două instituţii nu colaborează ar avea o altă atitudine şi ar purta anumite discuţii civilizate cu mine”, mai spune şeful CJV. Ion Cîlea i-a explicat secretarului de stat Mihai Capră exact cum au decurs lucrurile menţionând totodată că nu este prima oară când în judeţul Vâlcea se întâmplă astfel de lucruri: în loc să existe o bună colaborare, prefectul pune mâna pe telefon şi încearcă să îi stârnească pe diverşi miniştrii sau secretari de stat împotriva lui Cîlea.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button