Politica

Petre Ungureanu a cerut ajutorul PDL pentru a scăpa de presiunea presei

Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu nu mai suportă presiunile exercitate de presa locală. Cel puţin asta susţine preşedintele interimar al PDL Vâlcea, Dorel Jurcan care s-a văzut nevoit să transmită către presă, săptămâna trecută, un comunicat prin care partidul îşi reafirmă sprijinul pentru prefectul „apolitic” al judeţului. Ungureanu s-a plâns probabil liderilor PD-L că, în ultima vreme, jurnaliştii l-ar împiedica să-şi facă treaba, aducând în discuţie tot mai des posibilitatea demiterii sale din funcţia de prefect. Pentru că nu s-a pus de acord cu presa, Petre Ungureanu s-a gândit să apeleze la ajutorul colegilor din PDL şi să îi ceară lui Jurcan să evidenţieze din nou susţinerea pentru el, în speranţa că ziariştii îl vor lăsa în pace. „Da, este adevărat că domnul Ungureanu m-a rugat să dăm un comunicat de presă, nu a venit la partid, m-a sunat şi mi-a spus despre ce e vorba. Mi-a explicat că presa face presiuni asupra lui şi că poate, cu ajutorul acestui comunicat, se vor mai linişti”, a dezvăluit preşedintele interimar PDL Vâlcea.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button