Baschet

Peste 350 de echipe prezente la Competiţiile Sportive Naţionale de BabyBaschet şi MiniBaschet, de la Costineşti. CS Vâlcea 1924, printre ele

În week-end-ul trecut s-a dat startul maratonului baschetbalistic juvenil, la Costineşti. FR Baschet organizează un eveniment de amploare, cu participarea a peste 350 de echipe şi peste 4000 de tineri sportivi. Printre ele se află şi reprezentanţi ai CS Vâlcea 1924. Clubul vâlcean a luat startul cu două formaţii la Competiţia Sportivă Naţională Under 10 masculin, prima din cadrul festivalului baschetbalistic, care s-a încheiat deja. Federaţia condusă de Carmen Tocală a oferit toate detaliile referitoare la evenimentul de la malul Mării Negre:
”Staţiunea tineretului Costineşti poate fi numită, cu siguranţă, capitala baschetului juvenil romanesc în următoarele două săptămâni! Începând de sâmbătă, 22 iunie şi până în data de 4 iulie, peste 350 de echipe de baschet, cu sportivi având vârste cuprinse între 6 si 12 ani, vor evolua în cadrul Competitiilor Sportive Naţionale de BabyBaschet şi MiniBaschet, feminin si masculin, dar şi a Campionatelor Naţionale U12 de baschet 3×3, feminin şi masculin, cel mai mare eveniment sportiv dedicat copiilor din România fiind organizat de Federaţia Română de Baschet, cu sprijinul Ministerului Sportului, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în parteneriat cu Biroul de Turism pentru Tineret si Primaria Costinesti, în vreme ce partener media este Kiss FM. Accesul publicului este liber, astfel că invităm toţi iubitorii baschetului şi nu numai să vină în baza sportiva BTT Costineşti pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare ce va fi generată de competiţia celor mai mici baschetbalişti din toată ţara, în briza mării şi sub razele soarelui. Vor fi sute de meciuri, în care va domina fair-play-ul sportiv şi tradiţionalul slogan care a fost şi va fi din nou pe buzele tuturor pentru a-i încuraja pe micuţii participanţi: Haide, bine, bravo!”.

Articole Similare

Back to top button