Volei

Performanţe remarcabile pentru speranţe

Recent, la Slatina, s-a desfăşurat un nou turneu interjudeţean din cadrul Campionatului Naţional de volei feminin rezervat speranţelor. Alături de echipa CET Govora – CNMB au mai participat la această competiţie următoarele formaţii: LPS Slatina 1 şi 2, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova şi CSŞ Târgu Jiu.

Grupările clasate pe primele două locuri s-au calificat la turneul semifinal. Este vorba despre voleibalistele de la LPS Slatina 1 şi vâlcencele pregătite de antrenoarele Romaniţa Nicolau şi Denisa Stoicănescu. „Am fost prezent la meciul împotriva Liceului cu Program Sportiv Slatina 2. Vă pot spune că mi s-a părut un joc frumos, ţinând cont de nivelul vârstei jucătoarelor. Fetele noastre au câştigat cu 3-0 şi astfel s-au calificat la turneul semifinal, care va avea loc în aproximativ o lună. Noi vom încerca să aducem competiţia la Rm. Vâlcea. Per ansamblu, pot preciza că generaţia de speranţe este una bună, muncitoare, talentată dar care, din păcate, suferă de aceeaşi problemă ca toate sportivele noastre: talia. În zona noastră copiii nu cresc foarte înalţi. Oricum, sperăm ca şi ele, peste câţiva ani să confirme, aşa cum au făcut-o cele mari”, ne-a declarat Marius Mărgărit, antrenor de volei şi director adjunct al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button