Politica

Pentru o eventuală candidatură la primăria Râmnicului

Emilian Frâncu va lua o decizie în 2011

În urmă cu două săptămâni, preşedintele organizaţiei din municipiu a PNL, Emilian Frâncu a dat o declaraţie care a aruncat în aer planurile liberalilor. Descumpănind aşteptările membrilor şi electoratului Partidului Naţional Liberal, parlamentarul s-a arătat destul nehotărât să intre în cursa pentru fotoliul de primar. Acesta a spus pe un ton lipsit de optimism şi destul de supărat că nu a luat o hotărâre, motivând prin lipsa forţei politice a factorilor angrenaţi în pregătirea alegerilor. „Nu mi-am anunţat candidatura pentru că una este să-ţi doreşti şi să visezi şi alta să mai şi poţi. Nu ştiu dacă voi candida. Atât timp cât organizaţia municipală a PNL nu mă va desemna candidat, şi nu a făcut-o încă, nu mă pronunţ. Din păcate, nu simt oastea PNL suficient de puternică încât să atace funcţia de primar. (…) Am doi ani în faţă, se pot întâmpla multe. Pot merge oriunde în 2012 pentru că am făcut multe pentru judeţul Vâlcea. Am ajutat şi Consiliul Judeţean şi primăria Râmnicului. Problema este dacă mai vreau sau dacă mai pot să dau un randament maxim. Asta mă întreb mereu. Oricum, va contribui la decizia mea şi un sondaj de opinie”, declara Frâncu pentru Factor Politic.

Un preşedinte „mai optimist”, prieten cu omologul PD-L

Chiar daca după o perioadă scurtă de timp şi-a nuanţat discursul, liderul „săgeţilor” de la municipiu refuză să lămurească situaţia candidaturii la primăria Râmnicului, dar face declaraţii de curtoazie edilului Rădulescu. „De la ultima declaraţie pe care am dat-o, dupa ce am vizitat două zone din Râmnic, am devenit mai optimist. Am colectat nemulţumirile oamenilor şi le voi transmite actualului primar. M-am bucurat că oamenii mă solicită şi că înţeleg faptul că eu fac demersuri parlamentare benefice pentru oraş. Cred în capacitatea lui Romeo Rădulescu de a gestiona bine treburile administraţiei până la sfârşitul mandatului şi mă voi lupta să aduc fonduri pentru a-l ajuta. Îl consider pe primar prietenul meu. În ce priveşte oastea liberală, sunt din ce în ce mai mulţumit. Acţiunile organizaţiei din municipiu a PNL au devenit consistente. Pe fond, nu s-a modificat nimic de la ultima mea declaraţie. Momentan, consider că pot face treabă doar ca preşedinte la municipiu. Contează mult ce se va întâmpla la alte partide şi cum vor sta lucrurile cu Guvernul României”, afirmă senatorul PNL. În spatele cuvintelor lui Emilian Frâncu poate sta şi o strategie electorală „paternală”, prin care se induce alegătorilor ideea că performanţele administrative ale democrat-liberalilor nu se concretizau fără sprijinul său.

Răspunsul din 2011, toamna…

Candidatura lui Emilian Frâncu poate reconfigura strategia tuturor partidelor interesate de şefia administraţiei locale. Atât social-democraţii, cât şi democrat-liberalii îl consideră pe liderul PNL un pericol evident pentru 2012, însă cel în care şi-au pus speranţele liberalii va ţine în şah scena politică încă nouă luni. „În mod firesc, cu trei sau patru luni înainte de alegeri (n.r. februarie 2012) se întruneşte Biroul Politic Municipal şi, în cazul în care nu sunt mai multe variante pentru a face alt sondaj, vine cu o propunere care trebuie validată de Biroul Politic Teritorial. După asta, abia Biroul Politic Central al PNL se va pronunţa dacă lucrurile rămân aşa. Nu poţi desemna un candidat cu un an şi jumătate înaintea alegerilor. Poate apare altcineva, să zicem Tăriceanu, ca un exemplu, care vrea să candideze şi să spulbere rivalii politici. Cred că în toamna lui 2011 vom afla dacă sunt candidat sau nu pentru primăria Râmnicului”, anunţă senatorul Emilian Frâncu. Fostul preşedinte PNL vorbeşte şi despre câteva transferuri politice: „Nu va trece mult timp şi în PNL vor intra doi grei ai politicii vâlcene, unul de la PSD şi altul de la PD-L. Nu vă pot da mai multe amănunte acum. Trecerea se va face până în februarie, anul viitor”

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button