Politica

Pedeliştii vâlceni au votat ruperea alianţei cu PSD

Gutau_Mircia09-feb__1_A devenit deja o obişnuinţă pentru liderul PD-L Vâlcea să-şi lanseze principalele mesaje politice în teritoriu. Conferinţele de presă care se desfăşurau în mod tradiţional vinerea au fost mutate duminica, fiind organizate, săptămânal, în câte o localitate din judeţ. Însoţit de parlamentari şi alţi membri din conducerea judeţeană a PD-L, Mircia Gutău şi-a mutat cartierul general în teritoriu, acolo unde, în fiecare sfârşit de săptămână, sunt organizate întâlniri cu activul de partid. După Goleşti şi Câineni, duminica aceasta a venit rândul comunei Alunu să fie „călcată” de Gutău. Ca o premieră, merită menţionat faptul că la întâlnirea cu organizaţia din Alunu au participat şi câţiva directori pedelişti de instituţii, după modelul liderului PSD Vâlcea, Ion Cîlea.

Şefii PD-L, în teritoriu

Pentru prima oară, la întâlnirea cu „minerii” din Alunu, care a avut loc în cantina EM Berbeşti, au participat câţiva şefi PD-L de instituţii, printre care cei ai ITM, APIA şi Romsilva. Se pare că aceştia au primit ordine clare să se deplaseze în teritoriu ori de câte ori li se vor solicita serviciile, ca o contrapondere la deja celebrele audienţe în teritoriu organizate de liderul PSD, Ion Cîlea. Totuşi, democrat-liberalii argumentează că nu au copiat modelul Cîlea, întrucât directorii PD-L merg în teritoriu în timpul lor liber, la sfârşit de săptămână.

Atac dur

Într-o sală arhiplină, Mircia Gutău a lansat poate cel mai dur atac de până acum la adresa PSD. Acesta a anunţat că a luat hotărârea, împreună cu colegii săi din Biroul Permanent Judeţean, să se alăture acelor organizaţii PD-L din ţară care cer ruperea coaliţiei cu PSD. „Eu cred că v-aţi săturat de minciunile spuse în permanenţă de către PSD. A venit momentul să demonstrăm că putem fi mai buni ca ei. A venit momentul să nu ne mai plângem că PSD a cărat alegătorii la vot cu maşina, că au dat nu ştiu ce şoşoni şi au câştigat. Trebuie să folosim aceleaşi mijloace ca adversarul pentru a-l învinge. Eu nu voi sta niciodată în genunchi în faţa PSD. Am fost cel care a hotărât să facem alianţă la nivel de judeţ; atâta timp cât alianţa este respectată, o vom respecta şi noi. Deja am convocat o şedinţă de Birou Permanent Judeţean în care s-a luat decizia fermă ca alianţa PD-L-PSD, să se rupă. Acesta este mesajul cu care voi merge la Bucureşti. Noi nu mai dorim să stăm la nivel central alături de PSD, cei care dimineaţa sunt la guvernare iar seara ne calcă în picioare. Ei trebuie să facă ce spune PD-L. Nu le convine, să plece”, a spus Gutău în faţa activului de partid din Alunu. Acesta nu s-a ferit să acuze PSD de abuzuri şi în judeţul Vâlcea. Printre acestea se numără şi organizarea unor adevărate caravane la nivelul Inspectoratului Şcolar, care s-au deplasat în judeţ pentru schimbarea tuturor directorilor de şcoli. „La fel fac şi la Poliţie. Se mai şi laudă că postul s-a luat pe bază de examen. E o minciună grosolană! Totul se face pe bază de carnet de partid”, a mai spus liderul PD-L.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button