Alte sporturi

Paul Dinu, arbitru în finala Cupei PD-L la fotbal

Dinu_Paul1Consilierii democrat liberali din comuna Stoileşti, au organizat recent Cupa PD-L la fotbal. Competiţia s-a bucurat de participarea mai multor echipe, provenite din toate satele comunei: Bîrsoiu, Urşi, Geamăna, Izvoru Rece, Obogeni şi Stoileşti. Timp de trei săptămâni, tinerii fotbalişti s-au luptat pentru a ajunge în finalele turneului. Astfel, meciul care urma să desemneze câştigătorii Cupei PD-L, s-a terminat cu victoria categorică a sportivilor din Bîrsoiu. Aceştia s-au impus cu scorul de 4-1 în faţa celor din satul Urşi. De menţionat este că partida a fost arbitrată de campionul european de karate şi directorul Clubului Sportiv Chimia, Paul Dinu.

În ceea ce priveşte finala mică, aceasta a fost disputată de formaţiile din Geamăna şi Stoileşti. „Chiar dacă nu sunt profesionişti, tinerii s-au dovedit dibaci la fotbal, iar atmosfera a fost plăcută şi relaxantă, având în vedere numărul destul de mare de spectatori (aproximativ 300). La final, consilierii PD-L au premiat echipa câştigătoare cu echipamente sportive complete, pentru locul 2 au oferit pantofi sport şi tricouri, iar locurile 3 şi 4 au fost răsplătite cu tricouri. Turneul a avut un caracter cât se poate de serios, în sensul că s-a jucat pe teren mare, echipele au fost formate din 11 jucători plus rezerve şi au avut echipament corespunzător unui meci de fotbal. Cu privire la faptul că eu am arbitrat finala mare, vă pot spune că a fost o experienţă interesantă şi că m-am descurcat fără greşeli. Ba chiar am acordat şi trei lovituri de la 11 metri. Am fost imparţial şi consider că din acest motiv am avut parte de un meci frumos”, ne-a declarat Paul Dinu. Directorul CS Chimia a mai precizat că organizatorii vor să repete această competiţie şi să iniţieze un campionat de handbal destinat fetelor din comuna Stoileşti. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button