Partidele şi instituţiile publice, în criză de imagine

Am auzit tot felul de aprecieri legate de modul în care se face imagine la Consiliul Judeţean şi la PSD Vâlcea.
Părerea noastră sinceră în legătură cu acest subiect este că, nu numai la PSD şi CJ, dar nici la celelalte partide şi instituţii nu se pricepe nimeni la imagine. În primul rând, nici nu există specialişti care să se ocupe de această treabă, oameni care să fie în stare să scrie un text, să se priceapă să facă un pic de grafică pe computer. Drept dovadă, în cazul CJ spre exemplu, multe dintre comunicatele trimise de Ion Stanciu sunt trântite cam cum scria el pentru „Secera şi ciocanul”, adică sunt imposibil de preluat de către ziarele care se respectă. În aceste condiţii, activitatea serioasă a lui Stanciu, care nu mai are mult şi împlineşte o sută de ani, se rezumă la discuţiile decoltate cu ziaristele care-i permit să le soarbă din priviri, în şugubăţul său birou de la etajul I. Cu alte cuvinte, omul e plătit degeaba din banii statului şi ar trebui dat afară. Cu sau fără el, e la fel. La Prefectură, cele care se ocupă de imagine par să fie femeile de serviciu. Pe e-mail, vin adesea nişte grafice în Excel, pline cu tâmpenii, aruncate anapoda sau scrise cu picioarele, în aşa fel încât nimeni să nu înţeleagă nimic. Cu siguranţă că nici cele care le trimit nu înţeleg nimic din bazaconiile de acolo. La PSD, de imagine se ocupă Costi Rădulescu, liderul TSD Vâlcea, un om care n-a fost în stare să facă un site nici pentru organizaţia de seniori, nici pentru cea de tineret, deşi aşa promite de vreo 6 ani încoace. Şi vă rugăm să nu-l puneţi pe Costi să compună o frază sau un material de o pagină, că l-aţi terminat. Mai bine îl bateţi sau îi înjuraţi profesorii de la Liceul de construcţii, care îi dădeau note cât să treacă şi el clasa. La PD-L, la fel, imaginea e aproape zero, ca şi la Primărie, unde mai nou conferinţele sunt programate odată cu eclipsa. Probabil că explicaţia ar fi aceea că pedeliştii nu mai au ce să spună, sau le este prea ruşine de ce porcării au făcut la guvernare ca să mai scoată capul în lume.
De aceea, revenim şi spunem că, dacă un ziarist vrea informaţii de la aceste structuri, chiar trebuie să depună efort, să muncească, în timp ce alţii stau la whisky şi-i critică pe aceştia, deşi îşi câştigă existenţa lucrând pe informaţiile obţinute de ei. Asta-i viaţa!