Fără categoriePolitica

Oproaica: prefectul Cornoiu trebuie să rămână; Păsat este o ruşine!

Pesediştii fac zid în jurul prefectului Dumitru Cornoiu, după ce Alina Gorghiu, lidera PNL, a cerut public la Vâlcea demiterea acestuia. Consilierul judeţean PSD Alexandru Oproaica spune că nu sunt motive pentru ca prefectul să fie schimbat, întrucât şi-a făcut mereu datoria, fără partizanat politic. Totuşi, Oproaica este sceptic în privinţa şanselor lui Cornoiu de a rămâne în funcţie. „Nu înţeleg de ce liberalii cer schimbarea prefectului Cornoiu, care a fost un om foarte echilibrat. S-a şi văzut că domnul Păsat a pierdut procesul cu Prefectura. Nu poate fi acuzat prefectul de nu ştiu ce jocuri politice care au avantajat PSD. Probabil că va fi schimbat şi domnul Cornoiu mai devreme sau mai târziu, pentru că asta este viaţa prefecţilor”, a declarat Alexandru Oproaica.

Pe de altă parte, acesta a cerut PNL-ului să îl demită pe Gheorghe Păsat, întrucât acesta a târât instituţia într-un scandal care afectează imaginea judeţului Vâlcea. „Sper ca domnul preşedinte interimar al CJ să înţeleagă şi să facă pasul înapoi, pentru că este o ruşine pe obrazul instituţiei. Cred că demisia ar fi fost cu adevărat un gest de onoare din partea dumnealui şi a PNL Vâlcea. Partidul trebuie să-i retragă sprijinul politic, acesta ar fi cel mai bun lucru pe care-l poate face. Eu cred că lumea s-a convins care sunt oamenii care lucrează cu adevărat în interesul judeţului şi care sunt găştile care au ajuns în anumite funcţii de conducere. Din momentul în care dumnealor (liberalii – n.r.) au acaparat conducerea CJ, nu i-a interesat decât un singur lucru: cum să-şi pună oamenii în toate consiliile de administraţie şi în fruntea tuturor instituţiilor subordonate CJ”, a acuzat Oproaica.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button