Volei

Tinerii baschetbalişti românii i-au învins pe unguri

Aşa cum se cunoaşte, echipa naţională de baschet masculin Under 20 a ţării noastre s-a aflat timp de trei săptămâni în cantonament la Rm. Vâlcea. „Tricolorii” s-au antrenat asiduu pentru turneul final al Campionatului European – Divizia B, care se va desfăşura la mijlocul lunii iulie, în Polonia. Jucătorii conduşi de Dragan Petricevic şi Cristian Achim au efectuat antrenamentele în Sala „Traian”, iar şedinţele de refacere în staţiunea Călimăneşti. La finele săptămânii trecute, tinerii baschetbalişti români au disputat în Polivalenta din Rm. Vâlcea şi două partide amicale în compania selecţionatei similare a Ungariei. Românii s-au impus în ambele confruntări. Mai întâi vineri, 29 iunie, cu scorul de 84-65, iar apoi sâmbătă, 30 iunie, cu 71-65. În echipa noastră şi-a făcut debutul şi vâlceanul Dragoş Andrei, încă nerefăcut după o accidentare mai veche.

„A evoluat foarte puţin. E foarte bine că oficialii federaţiei au insistat ca vâlceanul nostru să fie în lot. Asta spune multe despre valoarea lui”, ne-a declarat secundul Cristian Achim.
„Tricolorii” vor rămâne în cantonament la Vâlcea până miercuri, 4 iulie. Apoi se vor deplasa în Polonia, pentru a disputa meciurile din cadrul turneului final al Campionatului European – Divizia B. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button