Volei

Baschetbalistii de la CSS vor sa faca saltul în finala

De la turneul semifinal de juniori I,

 

Baschetbaliştii de la CSŞ vor să facă saltul în finală

 

  Între 13 şi 16 aprilie Rm. Vâlcea găzduieşte turneul semifinal de baschet masculin rezervat juniorilor I. În această fază a competiţiei, a obţinut calificarea şi formaţia Clubului Sportiv Şcolar, pregătită de tânărul antrenor Cristian Achim. În afara echipei vâlcene, la turneul din oraşul nostru vor mai fi prezente Pro Baschet Cluj-Napoca, CSŞ LPS Oradea, CSŞ LPS Arad, CSŞ Braşovia Braşov şi CSŞ Mediaş. Ultimele două grupări au fost adversarele baschetbaliştilor în grupa preliminară, atunci când elevii lui Cristian Achim au bătut tot ce le-a ieşit în cale. Toate meciurile din acest turneu semifinal, în care se joacă după sistemul fiecare cu fiecare, vor avea loc la Sala „Capela”, fiecare echipă urmând a juca câte două partide pe zi, joi şi vineri, iar sâmbătă doar una. Joi şi vineri, partidele vor începe dimineaţa de la ora 8.30, iar după amiaza de la ora 16.30. Din şase echipe participante, cel mai bune patru se vor califica la turneul final. Organizatorii au închiriat o tabelă electronică de marcaj de la Bucureşti pentru că la acest nivel este obligatorie la buna desfăşurare a meciurilor.

Antrenorul Cristian Achim ne-a dezvăluit pe scurt gândurile cu care echipa pe care-o pregăteşte va aborda acest turneu: „Ne-am îndeplinit obiectivul la juniori, calificarea la turneul semifinal. Nu ne-am propus o evoluţie mai bună pentru că faţă de anul trecut foarte mulţi sportivi au terminat junioratul. Însă categoric că ne batem pentru un loc la turneul final. Trebuie să spun că această serie semifinală, faţă de cealaltă, mi se pare a fi mult mai puternică. Toată lumea spune asta, că baschetul din Ardeal e mai puternic decât cel din partea de jos a ţării. Sigur că sunt şi-n sud câteva echipe foarte bune, dar în Ardeal se zice că se joacă un baschet mai sănătos. Noi, picând numai cu echipe de acolo, sigur că va fi cu atât mai greu. în plus, toate echipele în afară de noi şi de Arad, au nişte jucători cu o talie deosebită, de peste doi metri înălţime: Mediaşul are doi de 2,02 şi 2,04, Braşovul de 2,07, Oradea de 2,09, iar Clujul de 2,11. Mie îmi e şi ruşine să spun, dar cel mai înalt jucător al nostru are doar 1,96 metri. Sperăm însă să suplinim acest decalaj, prin alte calităţi, printr-o tactică adecvată. Din acest punct de vedere apreciez că va fi un turneu îngrozitor de puternic. Din această fază nici nu mă mai interesează invincibilitatea echipei, important e să ne calificăm mai departe. Sigur că eu am încredere în valoarea jucătorilor, pentru că sunt o echipă bine pregătită, singura problemă fiind un lot mai numeros valoric. Din păcate, avem un lot cam restrâns valoric, nu însă şi numeric. Mă bazez în principal pe fraţii Radu şi Dragoş Andrei, Teodor Presură, Emil Barbu şi Alexandru Ghinea, aceştia fiind jucătorii din primul «5». Mai mizez pe doi copii cu un viitor strălucit zic eu: Andrei Badi şi Lucian Chiroff. Însă ei sunt foarte mici de vârstă, sunt născuţi în 1990-1991, iar noi jucăm într-un campionat în care de regulă sportivii sunt născuţi în 1987. În afară de aceştia 7, valoric nu suntem foarte omogeni”.

Altfel, Cristian Achim este mulţumit totuşi că turneul are loc la Vâlcea: „Cel puţin pe teren propriu, arbitrii nu ne fură. Pentru că anul trecut, trebuia să luăm medalie la juniori I, aveam echipă puternică, dar din cauza unui arbitru potrivnic nu am reuşit. Până la urmă, echipa pe care am bătut-o noi a luat medalia de aur”.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button