Liga II

Oastea lui Papură, răpusă în Zăvoi

* echipa antrenată de Sorin Bucuroaia a câştigat la limită derbiul Olteniei din Liga a II-a

Două dintre cele mai valoroase echipe din Seria a II-a, CSM Rm. Vâlcea şi ALRO Slatina, s-au înfruntat sâmbăta trecută, pe Stadionul „Municipal” din Zăvoi, într-un meci extrem de aprig disputat, dar şi foarte tensionat. Derbiul Olteniei din Liga a II-a a fost adjudecat până la urmă de trupa antrenată de Sorin Bucuroaia, care a învins la limită (1-0), printr-un gol înscris în minutul 86 de atacantul Marius Rădulescu.

ALRO Slatina, în inferioritate din minutul 43

Partida a început într-o notă de tatonare reciprocă, niciuna dintre cele două echipe nefiind dispusă să rişte mai mult decât era necesar. Prima ocazie a aparţinut slătinenilor şi s-a consumat în minutul 16, atunci când camerunezul Ange Hebga a scăpat spre poarta vâlceană, dar şutul său din colţul careului de 16 metri a trecut pe lângă bara laterală. Ulterior, în minutul 29, după o lovitură liberă a CSM-ului, mingea a fost respinsă de defensiva echipei ALRO, iar oaspeţii au declanşat un contraatac: Sg. Popescu i-a pasat lui Cr. Constantin, care a ajuns singur cu portarul Brănescu, dar nici şutul acestuia n-a nimerit ţinta. Singura şansă de gol a vâlcenilor s-a ivit în minutul 41, atunci când o centrare a lui Fl. Sandu a fost respinsă cu capul, în corner, din 6 metri, de Vodiţă, chiar înainte ca Vasile s-o împingă în poarta goală. Cea mai controversată fază a meciului s-a consumat în minutul 43, atunci când slătineanul Iosif Kalai a fost eliminat de pe teren după ce l-a lovit dur pe atacantul vâlcean Dan Gogoşoiu.

Vâlcenii au marcat golul victoriei în minutul 86

Repriza secundă avea să aducă pe teren o echipă slătineană extrem de bine pusă la punct, care nu doar că a reuşit să acopere handicapul de a evolua în inferioritate, ci chiar a dominat. Oaspeţii au avut câteva faze de gol care puteau înclina balanţa în favoarea lor, însă niciuna n-a fost fructificată. În minutul 58, ex-vâlceanul Bogdan Vişa a trimis cu capul peste poartă după o lovitură liberă executată de lângă colţul terenului. Ulterior, Sg. Popescu a şutat de pe linia careului de 16 metri, dar Laurenţiu Brănescu a respins mingea în coner. În minutul 63, după o minge respinsă în faţă de bravul portar al CSM-ului, acelaşi Sg. Popescu a şutat defectuos, peste transversală. În minutul 71, M. Voicu a executat o lovitură de la 25 de metri, în braţele lui Brănescu, care a prins apoi şi şutul lui M. Pasăre. Pe final, mai precis în minutul 86, atunci când oaspeţii presau asiduu defensiva CSM-ului, vâlcenii au recuperat o minge în propria jumătate de teren şi au declanşat un contraatac rapid. Balauru i-a pasat în adâncime lui Marius Rădulescu, iar acesta a înscris pe lângă portarul Mecea, stabilind scorul final (1-0).
Au evoluat pentru CSM Rm. Vâlcea: Brănescu – Fl. Sandu, Dandea, Kutlacik, Tomozei, Ad. Ganea (70’ Fl. Pârvu), I. Popescu (78’ M. Rădulescu), M. Mitu, Vasile, Balauru, Gogoşoiu (46’ B. Geantă).

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button