DiverseAlte sporturi

O sportivă de renume mondial vine azi la Vaideeni! Campioana de la US Open, Bibi Andreescu, își lansează cartea la Școala Veche

În 2019, Bianca Andreescu, jucătoarea născută în Canada, cu bunicii din comuna vâlceană Vaideeni, obținea o mare performanță. A ridicat trofeul la US Open, unul dintre turneele de mare șlem din tenisul mondial. ”Bibi” se întoarce acum în locurile copilăriei. Azi (luni, 6 noiembrie), își lansează cartea ”Bibi joacă tare”, după evenimentul principal care a avut loc sâmbătă, la librăria Humanitas Cişmigiu, din Bucureşti. Evenimentul din comuna primarului Daniel Băluță va avea loc începând cu ora 16.00, la Școala Veche. Marea sportivă va oferi cărți copiilor prezenți, împreună cu autograful său.

„Este o carte despre copilăria mea. Am trecut prin multe încercări şi am scris foarte mult despre aceste lucruri. Sunt aici cu voi şi încerc prin mentalul meu să fiu pozitivă în fiecare zi. Ştiu că este greu să fim pozitivi în fiecare zi, dar cred că acesta este secretul. Am scris despre acest lucru în carte pentru că vreau să încurajez nu doar copiii, ci pe toată lumea, să gândească pozitiv, să îşi urmeze visele, să practice sport, să citească. Eu nu ies din casă fără o carte la mine, pentru că de acolo învăţ cel mai mult despre oameni, despre viaţă, despre orice. Este foarte important pentru mine că a apărut cartea şi în limba română, pentru că eu am sânge românesc. Nu vreau doar oamenii care vorbesc engleză să înveţe ceva din cartea şi din povestea mea, ci toată lumea. Nu mă aşteptam să vină atât de multă lume la lansarea cărţii mele în limba română, dar sunt foarte fericită pentru acest lucru. Mă bucur foarte mult că a venit şi bunica mea alături de mine, ea este suporterul meu numărul unu, mereu vorbesc cu ea la telefon şi mă sfătuieşte cum să joc”, a declarat Bianca Andreescu, la București, citată de Agerpres.

Articole Similare

Back to top button