Liga IVLiga 6Fotbal

O repriză gazdele, alta oaspeții, la Galicea. Topologul, comportare onorabilă în fața vicecampioanei en-titre de la Liga a IV-a

Deși a avut parte de un adversar de top, Topologul Galicea s-a comportat onorabil în șaisprezecimile Cupei României Boromir. A reușit să câștige o repriză cu Sparta, echipa de pe podiumul Ligii a IV-a. A fost o primă repriză echilibrată, încheiată la scorul de 1-0 în favoarea gazdelor. Ghica a marcat pe contraatac. Galicea a mai avut o bară, prin Aldescu. Aici a fost egalitate. Și Darius Preda, de la Sparta, a trimis balonul în bară. Galicenii nu au reușit să țină ritmul până la final. Râmnicenii au făcut diferența în partea secundă. În 10 minute au marcat trei goluri, prin Andrei Streinu, de două ori și Bobi Mihăilă. Pe final s-a echilibrat iar jocul, dar nu s-a mai înscris. Scor final 1-3 și Sparta și-a asigurat încă un meci până la startul returului Ligii a IV-a. Topologul a părăsit cu fruntea sus Cupa. Se pregătește pentru returul Ligii a VI-a, la finalul căruia va ridica, cel mai probabil, trofeul de campioană deasupra capului.

În altă ordine de idei, Romeo Chelcea a fost într-o postură inedită. E jucător la Topologul și conducător la Sparta. A fost adversar pentru trupa de Liga a IV-a în ultimele 20 de minute. Ambele formații au avut absențe. Oaspeții nu s-au putut baza pe Dobre, Edi Pușcatu, Andi Petrescu.

Articole Similare

Back to top button