Administratie

O nouă finanțare europeană aprobată! Comuna Dăești, inclusă în programul PNRR, de construire și dezvoltare a unei rețele de ”Școli Verzi”

În ultimele zile ale anului trecut, primarul George Popolan și întreaga comunitate pe care o reprezintă au mai primit o veste bună. Comuna Dăești va beneficia de o altă finanțare europeană, de această dată pentru reabilitarea totală a celor două școli din Fedeleșoiu, în timp ce unitatea de învățământ din Dăești centru va intra într-un program pentru dotarea cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură și multe altele.
Proiectul autorităților din Dăești se află pe lista celor admise în etapa de evaluare a eligibilității în cadrul apelului PNRR, componenta 15, pentru construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de ”Școli Verzi”. Este parte din proiectul de țară „România Educată”, care reprezintă cadrul strategic pentru dezvoltarea sistemului de educație și prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii școlare. Astfel, se dorește includerea unor unități de învățământ pe lista celor adecvate conceptului de școli prietenoase cu mediul prin investiții în sisteme de izolație termică, de ventilație, de iluminare, de colectare selectivă, școli certificate eco sau green, cu accent pus pe managementul mediului, școli circulare care aplică conceptul de economie circulară la nivel de microstructură, prin utilizarea resurselor naturale, reducerea pierderilor și a costurilor, colectarea selectivă, promovând astfel educația pentru dezvoltare durabilă la toate nivelurile de învățământ.
Autoritățile locale au făcut tot timpul demersuri pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevii din Dăești și pentru profesori, au atras fonduri pentru ca aceștia să aibă toate facilitățile, pentru un sistem educațional adecvat în Dăești.

Articole Similare

Back to top button