Politica

O nouă amânare în procesul lui Mircia Gutău de la Turnu-Severin

• potrivit zvonurilor „sado-maso” propagate chiar şi de pedelişti, procesul s-ar fi încheiat, fostul primar al Râmnicului primind, chipurile!, încă vreo câţiva ani de detenţie

Vâlcea este un judeţ în care zvonistica depăşeşte orice imaginaţie. Este de ajuns să le spui câtorva ziarişti sau politicieni o prostie şi, în doar câteva zile, informaţia a ajuns, ultra-deformată, până în cel mai izolat sătuc vâlcean.
După cum probabil ştiţi, cele mai răspândite bârfe sunt cele despre Mircia Gutău. Este imposibil ca, în ultimele săptămâni sau luni, să nu fi auzit, de exemplu, că s-ar fi terminat procesul de la Drobeta Turnu-Severin, cel referitor la achiziţia locurilor de joacă montate în oraş, în care fostul primar al Râmnicului ar mai fi primit câţiva ani de detenţie. Nici chiar colegii săi de partid nu au mai aşteptat să verifice această informaţie. Imediat cum le-a ajuns la urechi acest zvon, pentru a părea atotştiutori sau pur şi simplu pentru că sunt nerecunoscători şi superficiali, mulţi dintre ei l-au transmis mai departe în formă brută sau cu mici „nuanţe”. Dacă s-ar fi documentat un pic, ar fi aflat că, în dosarul nr. 1270/288/2009, care este într-adevăr la Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, s-a dat amânare pentru data de 10 iunie, ora 12.00, când se vor audia martorii. Aşadar, deocamdată, nu s-a dat nicio sentinţă. Amânare s-a dat şi în luna mai, precum şi la termenele anterioare.
Ciudăţenia cea mai mare, din punctul nostru de vedere, este legată de modul în care unii dintre pedelişti vorbesc despre procesele lui Mircia Gutău, omul care le-a pus pe tavă o carieră, oportunităţi, căruia îi datorează atâtea. Discută despre dosarele binefăcătorului lor ca şi când s-ar referi la nişte lucruri banale, fără prea mare importanţă. Asta şi pentru că, de ceva vreme, PD-L Vâlcea a devenit un fel de câine fără stăpân.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button