Liga IV

Nova Turist are o defensivă moale… ca brânza

Dintre echipele care evoluează în Liga a IV-a, Nova Turist are defensiva cea mai vulnerabilă, de vreme ce, în actualul sezon, „a încasat” 109 goluri. La polul opus, dar în cadrul aceluiaşi „clasament”, se regăseşte Damila Măciuca, a cărei poartă a fost perforată până acum doar de 16 ori, surclasând-o şi pe lidera Oltul Ioneşti 2009, care deţine cu patru goluri mai multe faţă de ocupanta locului secund. Şi cei mici, adică juniorii de la Nova Turist, par a fi o copie fidelă a celor mari, de vreme ce au primit până acum aproape 150 de goluri. În schimb, în campionatul de juniori A1, fotbaliştii pregătiţi Dan Stanciu şi Gheorghe Andreescu la Cozia Călimăneşti continuă să fie o maşinărie de înscris goluri la foc automat. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button