Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga IV

NOVA TURIST – COZIA CĂLIMĂNEŞTI 1-2

Nimic „Nova” sub soare pentru Amati!

* ultima clasată s-a ţinut bine în faţa trupei lui Mangalagiu, dar, până la urmă, a părăsit terenul fără niciun punct

Nova Turist Rm. Vâlcea a ratat din nou oportunitatea de a culege măcar un punct din duelul cu Cozia Călimăneşti, pierzând cu 2-1, pe stadionul din Mihăeşti (acolo unde penultima clasată îşi va disputa în retur meciurile de pe teren propriu). Chiar şi în pofida acestui eşec, echipa pregătită de Augustin Amati este într-o continuă creştere valorică, din moment ce a pierdut in extremis (în minutul 94, cu ocupanta locului secund în Liga a IV-a), precum şi cu 3-1 contra celor de la AS Şirineasa. Despre meciul cu pretendenta la titlu, antrenorul Augustin Amati a ţinut să precizeze: „Ar fi trebuit să beneficiem de o lovitură de la 11 metri, dar centralul Mihai Petre nu s-a făcut că nu vede, probabil şi pentru că nu a acordat nici Coziei un penalty, judecând astfel în compensaţie. De asemenea, cred că la primul gol al adversarilor a fost aut de poartă. Regret că jucătorul meu, Ban, nu a reuşit să înscrie în minutul 94, dintr-o situaţie de singur cu portarul. La doar un minut după această ratare, Cozia avea să marcheze golul victoriei din Mogoşan. Am fost ghinionişti rău de tot. Oricum, echipa mea joacă mult mai bine comparativ cu turul de campionat”. În schimb, antrenorul Coziei, Gabriel Mangalagiu, s-a arătat dezamăgit de starea gazonului de la Mihăeşti, spunând: „Am avut parte de un gazon de o calitate foarte proastă. În aceste condiţii, jocul celor două echipe s-a uniformizat, valorile individuale nemaiputând fi evidenţiate. E greu cu terenurile din judeţ, pentru că o echipă care s-a învăţat să joace pe suprafaţă bună, cum este «sinteticul» din Zăvoi, poate avea probleme când întâlneşte suprafeţe de joc deplorabile. Poţi pierde puncte importante din acest motiv!” În runda ce se va disputa la finele acestei săptămâni, Cozia Călimăneşti va primi vizita celor de la Olteţul Alunu, echipă cu care a remizat în tur, scor 1-1. • Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button