Administratie

Nicolae Badea a început să comenteze deciziile lui Ion Cîlea şi ale CJV

Nicu Spiridon, noul şef al Serviciului Judeţean de Pază Vâlcea, riscă să fie şef peste nimic, din cauza ordonanţei premierului Boc, care l-a lăsat fără jumătate dintre angajaţi. Conform celebrei Ordonanţe 36, personalul SJP depăşeşte cu mult normativul prevăzut, cu aproximativ 97 de persoane. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a găsit însă o soluţie provizorie pentru menţinerea lor, printr-o aşa zisă reorganizare a serviciului, care presupune pasarea surplusului de personal instituţiilor şi serviciilor din subordine. O  soluţie la limita legalităţii, pentru că angajaţii nu vor avea statut de angajaţi, ci vor fi un fel de struţo-cămile, ceva între angajaţi şi colaboratori.
SJP Vâlcea a fost înfiinţat în luna mai a anului 2005, ca serviciu public de interes judeţean, având ca obiect principal de activitate asigurarea şi creşterea eficienţei pazei obiectivelor şi bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al judeţului. Conform regulamentului de funcţionare, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Serviciului se asigură integral din venituri extrabugetare obţinute din activităţile desfăşurate. Până la această dată, Serviciul de Pază avea prevăzute în organigramă 182 de posturi, dar doar 178 sunt ocupate, în condiţiile în care Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.63/2010 prevede un post la 5000 de locuitori, deci doar 81 de posturi. Pentru a se conforma, conducerea Consiliul Judeţean  este  obligată să dea afară 97 de persoane. Preşedintele CJ, social-democratul Ion Cîlea i-a pasat, prin protocol, instituţiilor unde activează, în mare parte Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului. Nicolae Badea, directorul DGASPC Vâlcea s-a văzut obligat să preia 82 de agenţi de pază, în condiţiile în care i se pusese în vedere să opereze reducerea de personal de 20%, prevăzută de Guvernul Boc.
Astfel, conform hotărârii preşedintelui CJV, aprobată de consilierii judeţeni în şedinţa de vineri, 30 iulie, DGASPC Vâlcea va prelua toţi agenţii de pază aflaţi în exerciţiu funcţiunii la căminele din subordine, 78 de agenţi, plus încă patru de la Centrul Militar Judeţean, acesta asigurându-şi paza cu personalul propriu. Aşadar, conducerea instituţiei a menţinut un singur agent din cinci. Centrul de Asistenţă Medico Social Lădeşti a păstrat 5, Centrul Şcolar de Educaţie Inclusivă Bistriţa 4, Apavil 5, Muzeul Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu 8, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea 5, Memorialul ,,Nicolae Bălcescu” 4; Consiliul Judeţean 9 şi SC CET Govora 41. În hotărârea CJV, se menţionează că organigramele instituţiilor şi serviciilor care preiau agenţii de pază se vor modifica  în mod corespunzător, dar nu specifică sub ce formă, mai ales că mare parte din ele au posturile blocate şi sunt obligate de Ordonanţa lui Boc să dea afară 20% din personal. Cîlea a declarat însă că hotărârea este perfect legală: „De fapt, nu am făcut decât să-i dau înapoi instituţiilor de unde i-am luat, pentru că, până în 2005, erau angajaţi de instituţiile unde-şi desfăşoară şi azi activitatea. În 2005, CJ i-a preluat şi a făcut un serviciu nou, iar acum îi dăm înapoi. Nu e nimic ilegal în asta”. Afirmaţia a fost susţinută şi de secretarul judeţului Constantin Dirinea: „Se încadrează în prevederile legii, pentru că îi ia pe bază de protocol, pe contracte de prestări servicii”.
Nicolae Badea, directorul DGASPC Vâlcea, susţine că nu are nimic împotrivă, dar spune că hotărârea CJ Vâlcea se bate cap în cap cu Ordonanţa premierului Boc. „Eu nu am nimic împotrivă, mă încadrez în standardele de cost impuse de Minister, iar Ordonanţa 36 nu se aplică serviciilor sociale, dar nu ştiu cum o să facem încadrarea lor, pentru că HCJ se bate cap în cap cu ordonanţa care ne-a blocat angajările de personal”, afirmă Badea.
În aceste condiţii, singura persoană care ar putea să împiedice punerea în practică a acestei măsuri ar fi prefectul Petre Ungureanu, care ar putea să găsească o chichiţă legislativă şi să atace hotărârea CJ în contencios administrativ. Sigur însă că acest lucru este puţin probabil, ţinând cont de faptul că şi primarul democrat Romeo Rădulescu a adoptat o măsură asemănătoare. D.N.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button