Liga IVFotbal

Neacșu, la prima reușită în campionat pentru FCPO! Fyfy Bălan a debutat în tricoul liderei

Lidera Ligii a IV-a și-a îndeplinit obiectivul pentru prima etapă din returul campionatul. FC Păușești Otăsău s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Gușoeni. Oaspeții nu au reușit din start să se desprindă. Au preluat conducerea abia pe finalul primei reprize, în minutul 45. Denis Negoiță i-a adus în avantaj. În partea secundă, Neacșu a dubla diferența, dintr-un penalty scos de Adi Stănică. Pentru fostul atacant al SCM-ului a fost primul gol în Liga a IV-a pentru FCPO. ”A fost un joc bun, pe un teren mai micuț. Gazdele s-au aglomerat, au încercat să ne țină piept, însă a doua repriză a fost mai bună pentru noi. Au venit mulți jucători noi, categoric este nevoie de puțin timp pentru omogenizare, dar sunt convins că va fi din ce în ce mai bine. Chiar s-a văzut plăcerea de a juca, determinare în rândul băieților noștri. I-am avut la dispoziție pe toți noii veniți. Nițu a ales să continue în Argeș, nu l-am mai transferat”, a precizat Robert Olaru, antrenorul formației din fruntea ierarhiei, FC Păușești Otăsău.

”Echipa arată din ce în ce mai bine de la meci la meci. Mai este nevoie de câteva partide să se lege relațiile de joc. Au venit 7 jucători noi pe toate posturie în această pauză competițională. Angelco Prvulovic este accidentat. Încă se recuperează. La Gușoeni am jucat în poartă cu Adrian Bălan, care a făcut un meci bun, dând siguranță coechipierilor. Felicitări echipei pentru victorie. În etapa viitoare vom avea meci cu Minerul Costești, o echipă bună a campionatului Ligii a IV-a, care se situează pe locul 4, cu majoritatea jucătorilor cu experiență”, a adăugat și Iulian Toabeș, oficial la FCPO.

Articole Similare

Back to top button