Liga IV

Narcis Enăchescu şi compania, din nou pe locul 2

* Damila a profitat de semieşecul suferit de Cozia şi s-a instalat din nou pe poziţia secundă după ce a învins formaţia lui Vicenţiu Marinescu

Ca de obicei, Damila n-a ţinut cont de suferinţa adversarei şi şi-a făcut jocul obişnuit, mizând doar pe victorie în partida cu Flacăra Horezu. A reuşit să deschidă scorul încă din prima repriză prin Voicu, iar la puţin timp după pauză şi-a majorat avantajul la 2-0. Oaspeţii au redus din handicap prin golgheterul Gherghe, 2-1, însă spre finalul întâlnirii au fost penalizaţi şi de Pîrvulescu, care a dus scorul la 3-1, la acest rezultat încheindu-se meciul, spre dezamăgirea Flacărei, care pare tot mai aproape de Liga a V-a. Într-o situaţie total opusă echipei din Horezu se află Damila Măciuca, formaţie care, datorită succesului obţinut în faţa Flacărei, a ajuns din nou pe poziţia secundă a Ligii a IV-a şi are şansa de a termina campionatul tot aici, astfel urmând a deveni vicecampioană în acest sezon.

„Jucăm bine, dar suntem aproape de a ajunge în Liga a V-a”

Vicenţiu Marinescu, antrenorul Flacărei din Horezu spune că în partida cu Damila diferenţa dintre formaţia sa şi cea gazdă nu s-a cunoscut, dar lipsa de şansă a făcut ca echipa din Treapt să piardă din nou. „Ca joc, nu s-a cunoscut diferenţa între noi şi Damila. Dar, din păcate, am pierdut şi asta e tot ceea ce contează. De altfel, toată lumea ne laudă, că jucăm bine şi nu avem cum să picăm, că sunt alte echipe mult mai slabe decât noi, dar uite că suntem aproape de a ajunge în Liga a V-a. Depindem de rezultatele ultimelor etape. Speranţele noastre se leagă de meciul cu Dinamo, iar apoi de cel în care vom întâlni Conexin Runcu”, a punctat Marinescu. Antrenorul Damilei, Narcis Enăchescu, nu l-a contrazis pe oficialul echipei oaspete în ceea ce priveşte raportul forţelor de pe teren. „A fost un meci deschis. Amândouă echipele au jucat fotbal. S-au creat ocazii pentru că ambele echipe şi-au dorit victoria. Ei nu au venit să se apere, s-au descoperit şi aşa au şi primit golurile. Flacăra este o echipă bună, formată din jucători cu experienţă, care nu merită să retrogradeze. Sunt alte echipe care se apără pe trei linii şi nu arată nimic. Flacăra nu e aşa şi eu cred că se va salva de la retrogradare. Ar fi păcat să nu se întâmple acest lucru”, a precizat şi tehnicianul Damilei.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button