Politica

Moise i-a cerut lui Iliescu să-şi ia ghearele de pe ciolanul ei

Iuliana Moise, preşedinta organizaţiei de femei a PDL Vâlcea, şi-a înfipt ghearele în gâtlejul  ministrul Valentin Iliescu, candidat la preşedinţia organizaţiei judeţene a PDL Vâlcea, funcţie deţinută în prezent de senatorul Dorel Jurcan. Democrata l-a convins  pe fostul  deputat să semneze o hârtie, prin care acesta îşi ia angajamentul că nu va candida pe Colegiul  Nord al judeţului, colegiu vizat de ea la alegerile din 2012. Iliescu a acceptat, de formă sau nu,  cu promisiunea că va candida pe Colegiul Drăgăşani, un colegiu imposibil de câştigat din cauza deputatului PSD Vasile Bleotu.

După două luni de scandaluri intestine în sânul organizaţiei judeţene a PDL Vâlcea, ministrul Valentin Iliescu, autorul moral al degringoladei,  şi-a recunoscut în sfârşit, oficial,  adevăratele intenţii: preluarea conducerii organizaţiei judeţene a PDL Vâlcea şi obţinerea unui mandat de deputat de Vâlcea la alegerile din 2012. Iliescu a recunoscut săptămâna trecută că a venit la Vâlcea să se căpătuiască. Acesta a declarat că s-a înscris în organizaţia municipală Râmnicu Vâlcea în data de 15 iunie, că va candida la preşedinţia organizaţiei judeţene a PDL Vâlcea la alegerile din vara acestui an, dar şi la alegerile parlamentare din 2012, pe colegiul Drăgăşani. În cazul în care pedelistul nu-şi schimbă opţiunea, la alegerile din 2012 îl va avea contracandidat pe deputatul social-democrat Vasile Bleotu, imbatabil în zona respectivă. Iliescu mizează să-l învingă la voturi cu ajutorul  fostului pesedist Ştefan Prală, prin cumpărarea primarilor PSD din colegiul respectiv. Cu toate că Prală este dispus să facă pe ,,peştele”, pentru racolarea primarilor pesedişti, este puţin probabil că aceştia vor muşca nada întinsă de Iliescu, chiar dacă asta presupune obţinerea unor fonduri pentru continuarea programelor. PDL stă foarte prost în sondaje şi este foarte puţin probabil ca la alegerile viitoare să-şi revină miraculos şi să câştige alegerile. Primarii ar risca o candidatură sigură pe lista PSD în schimbul  unor promisiuni fără acoperire în viitor. Pe de cealaltă parte, nici pedeliştii vâlceni nu agreează foarte tare venirea lui Iliescu la Vâlcea, intrarea lui în cursă presupune o nouă împărţire a colegiilor. Iuliana Moise simţit de la început pericolul şi s-a declarat împotriva înscrieri lui în organizaţia judeţeană a PDL  Vâlcea. Iliescu  i-a faultat pe liderii organizaţiei cu ajutorul primarului Romeo Rădulescu şi a intrat cu forţa  atât în partid dar şi pe lista  alegerilor din 2012. Moise a declarat că în cazul în care Iliescu va candida la şefia organizaţiei îşi va depune şi ea candidatura pentru aceeaşi funcţie. După anunţarea intenţiilor de către Iliescu, scandalul dintre cei doi a izbucnit din nou. Iuliana Moise i-a cerut lui Iliescu să semneze un pact de neagresiune, că nu va candida pentru un mandat de deputat pe Colegiu Nord  şi la şefia organizaţiei judeţene,  Iliescu a semnat doar pentru prima parte, iar scandalul s-a stins. Pactul de neagresiune nu are nicio valabilitate, până la alegerile din 2012 mai sunt doi ani, timp în care Iliescu, în calitate de lider al PDL Vâlcea, poate să refacă lista după bunul lui plac indiferent de doleanţele actualilor lideri. Bătălia pentru putere din PDL pare cel puţin bizară în condiţiile în care partidul înregistrează în sondaje doar 25%, procent care pune sub semnul întrebării reprezentativitatea lui  în viitorul Parlament. D.N.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button