Politica

Mircia Gutău nu-l mai susţine pe candidatul PD-L

Grupurile de interese din spatele lui Romeo Rădulescu continuă să-i facă mari deservicii lui Mircia Gutău, care abia în Săptămâna Mare şi-a dat seama că unii dintre foştii săi colegi de partid l-au lucrat permanent pe la spate, minimalizându-i munca, realizările în fruntea Executivului şi încercând să-l treacă într-un plan secund, decorativ. 

Proiectele fostului primar, confiscate de Romeo Rădulescu 

Dacă, în ultimele zile, aţi urmărit atent mesajele lansate de la postul TV care se laudă că dă ora exactă în politica vâlceană (deşi n-a fost în stare să-şi ducă patronul în Parlament), suntem convinşi că aţi înţeles foarte bine la ce ne referim. Romeo Rădulescu – luat de Mircia Gutău de pe stradă şi făcut consilier municipal, mare om de afaceri, viceprimar, apoi primar interimar – recită la toate emisiunile o poezie cel puţin hilară, pe care parcă a învăţat-o ca un papagal. El susţine sus şi tare că i se cuvine funcţia de primar pentru că este singurul care cunoaşte marile proiecte ale Râmnicului. Ba mai mult, Rădulescu pretinde că s-a ocupat de la bun început de investiţiile importante din municipiu, pe care le consideră ideile şi realizările sale. Cu alte cuvinte, proiectele respective n-au fost ale lui Mircia Gutău, acesta a tăiat frunză la câini, iar tot ce s-a făcut bine în oraş i se datorează (sanchi!) actualului primar, Romeo Rădulescu. 

Încearcă să substituie mitul Gutău 

Cine nu a fost greu de cap a înţeles imediat că staff-ul de campanie al lui Romeo Rădulescu a început deja să substituie mitul Gutău, folosindu-se din plin de drama acestuia. Figura pare să ţină pentru că, la această ultra-manipulare, participă cam toată presa din Vâlcea. De foame, de sete, ori de teama anulării unor contracte măgărite cu primăria. În plus, să nu uităm că cei care se luptă acum să-l pună pe Rădulescu pe picior de egalitate cu Gutău, sau chiar deasupra acestuia, sunt aceiaşi care – în 2003-2004, finanţaţi de grupul de interese dornic să pună stăpânire pe PD-L – cereau arestarea lui Mircia Gutău pentru povestea cu asfaltul de la Ocnele Mari. Dacă, iniţial, nedându-şi seama că este folosit şi că a devenit victima unor jocuri de culise paralele cu interesele sale, Mircia Gutău a dansat aşa cum i s-a cântat, în ultimele zile, acesta s-a trezit la realitate. Prea târziu însă. El a sperat până în ultima clipă că va fi achitat şi că va putea candida la alegerile de pe 18 aprilie, dar văzând că lucrurile evoluează într-o altă direcţie, că planul a fost gândit altfel decât îşi imaginase, fostul primar al Râmnicului şi-a schimbat radical strategia. 

„Ducă-se dracu’, cu primăria lor cu tot!” 

Drept dovadă, în cele mai recente interviuri oferite presei locale şi centrale, Mircia Gutău îi critică foarte dur pe foştii săi colegi de partid, reproşându-le că din cauza lor şi-a petrecut sărbătorile de Paşti după gratii. Mircia Gutău a revenit şi asupra mesajului pro Romeo Rădulescu. „Ducă-se dracu’, cu primăria lor cu tot!”, a transmis, din închisoare, Mircia Gutău. De altfel, el a anunţat că nu are de gând să revină în PD-L după ce va fi eliberat, iar dacă va mai candida vreodată la funcţia de primar, va intra în această competiţie ca independent. Ce nu a spus foarte direct Mircia Gutău, dar se subînţelege din declaraţiile sale, este şi faptul că Romeo Rădulescu şi-a ales greşit sloganul de campanie. În mod normal, după ultimele afirmaţii ale primarului Mircia Gutău, candidatul PD-L trebuia să renunţe la mesajul „Continuăm împreună” şi să-l înlocuiască cu altceva, ori să-l completeze cu o listă de nume care să înceapă cu Maria Tudor, nu cu Mircia Gutău.

Articole Similare

One Comment

  1. Excelent articol, ar trebui postat in locul afiselor cu moaca umflatului! Si, participand la mascarada pupincurismului, toate publicatiile aservite lui Radulescu, vor fi condamnate la rusine eterna, se vor discredita fara drept de reabilitare, ba mai mult, vor avea pe constiinta soarta familiilor, copiilor, prietenilor, neprietenilor si ramnicenilor nevinovati! Asa sa le ajute Dumnezeu la toate hameseniile din presa care ling voma si rahatul democrat-liberal, manjindu-se de sange si de zoaie! Nehaliti fara caracter, rusine, RUSINE, RUSINE! cACI, DOAR 3 SAU 4 MAI SUNT CARE NU SE IMPUT SI INJOSESC CIUGULIND GUNOAIE DIN MANA RADULESCULUI!

Lasă un răspuns

Back to top button