Politica

Mihai Sporiş, convins să se înscrie în PNL

Senatorul Emilian Frâncu şi consilierul judeţean Gheorghe Păsat l-au convins pe Mihai Sporiş, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai fenomenului cultural vâlcean, să se înscrie în PNL. Cu câteva zile înainte, liderul PNL Râmnicu Vâlcea anunţa o altă achiziţie cu greutate: fostul consilier municipal PSD Dumitru Cumpănaşu, un om foarte cunoscut mai ales în mediul sportului de pe meleagurile noastre.
Înainte de a veni la liberali, şi Mihai Sporiş a activat în mai multe partide, în PD, dar şi în PSD, din această ultimă formaţiune dându-şi demisia chiar în timpul unei şedinţe a Consiliului Judeţean. El şi-a justificat gestul explicând că celelalte formaţiuni politice din care a făcut parte nu au apreciat suficient calităţile sale profesionale şi nici nu i le-au pus în valoare aşa cum s-ar fi aşteptat. Mihai Sporiş ne-a mai precizat că supărări similare a avut şi la Forumul Cultural, după ce această organizaţie a susţinut ideea atribuirii titlului de cetăţean de onoare al Râmnicului fostului primar Mircia Gutău. „După părerea mea, lucrurile nu trebuiau amestecate. Din momentul acela, eu, membru fondator la Forumul Cultural, nu am mai călcat pe la sediu”, a spus Sporiş, convins, în acelaşi timp, că nici fostului edil nu i-a prins bine acest demers, ba din contră. Politicianul a sugerat că experienţele neplăcute prin care a trecut îl determinaseră să facă mai mulţi paşi înapoi, până când Gheorghe Păsat a început să-l pistoneze cu „o propunere interesantă”. După alte discuţii, la care a participat şi Emilian Frâncu, Sporiş a decis să revină cu elan în viaţa politică, optimist şi însetat de acţiune.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button