Politica

Mihai Persu i-a reamintit lui Romeo Rădulescu că, în campanie, promitea investiţii mari, cu fonduri guvernamentale sau europene, nu din puşculiţa Râmnicului

Răspunzând unor speculaţii potrivit cărora ar fi intrat în Partidul Conservator pentru o scurtă vreme şi doar pentru a le demonstra social-democraţilor să au greşit neoferindu-i şansa de a câştiga Primăria Râmnicului şi preşedinţia organizaţiei municipale, fostul social-democrat Mihai Persu a explicat, recent, că nu-l interesează jocurile politice, ţinta sa rămânând aceea de a convinge populaţia oraşului că el reprezintă alternativa pentru funcţia ocupată în momentul de faţă de pedelistul Romeo Rădulescu.
„În aproape orice competiţie electorală, noi, conservatorii, pornim cu o zestre politică situată nu cu mult deasupra lui zero. Suntem un partid mic, nu trebuie să ne fie ruşine să o spunem, dar cu un potenţial foarte mare. În prezent, la Râmnicu Vâlcea, nu avem niciun consilier. La nivel judeţean, la fel, nu avem deloc reprezentare. De aceea, prima ţintă pe care mi-o propun, ca preşedinte al PC Râmnicu Vâlcea, este aceea de a obţine un număr cât mai mare de consilieri municipali. Este prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinesc. Nu mă hazardez să vă spun procente, dar eu cred că avem toate şansele să intrăm în turul doi, la alegerile locale din iunie 2012, în competiţia pentru funcţia de primar”, a anticipat liderul conservator.
Rugat să-şi argumenteze afirmaţiile, Mihai Persu s-a referit la ceilalţi potenţiali candidaţi, sugerând că, pe fiecare dintre aceştia, alegătorii i-au tot văzut pe liste şi în funcţii. Oprindu-se şi insistând asupra cazului Romeo Rădulescu, reprezentantul PC a vorbit despre ceea ce se întâmplă în acest moment în oraş. „Calea lui Traian, aşa cum arată acum, reprezintă înseşi viziunea actualului primar. Iar oamenii au început să realizeze că un vot emoţional dat de ei actualului primar nu înseamnă că, automat, acesta le va răspunde cu aceeaşi monedă, măcar în sensul de a duce anumite proiecte la bun sfârşit”, a completat Persu. În opinia lui, şi mai grav este că eforturile comunităţii de la Râmnicu Vâlcea sunt făcute pentru a rotunji sumele din conturile firmelor PD-L. Asta în condiţiile în care, în campanie, reprezentanţii PD-L au cerut voturile râmnicenilor avertizând electoratul că Rădulescu este singurul care poate atrage fonduri guvernamentale şi europene. În final, marile investiţii din oraş se continuă din fondul de rezervă al CL, nicidecum din sume atrase de la Ministerul Dezvoltării sau de la UE, cum au minţit pedeliştii. „Romeo Rădulescu este inconştient!”, a adăugat Mihai Persu, despicând în patru firul poveştii celor 10 miliarde de lei virate de pe fundul puşculiţei râmnicenilor în conturile firmelor Delta ACM, Marmosim etc. „Chestiunea că se lucrează în tot oraşul, că nimic nu se termină şi că n-ar fi exclus să rămânem cu multe străzi şi trotuare făcute pe jumătate ar putea fi o falsă temă de dezbatere… Sigur că sunt multe alte întrebări la care actualul primar ar trebui să răspundă. Dar, revenind, eu am fost întotdeauna pentru investiţii în Râmnic, însă mi-am dorit, totodată, ca acest oraş să rămână unul frumos, liniştit, curat. În prezent, eu nu cred că mai este un astfel de oraş. Eu văd Râmnicul plin de praf, închis, sugrumat, stors de vlagă, de resurse, de anumite grupuri de interese. Mi-aş dori ca marile proiecte, 11, 13, câte sunt, şi cu care s-a defilat în campanie, să se realizeze. Din ce ştiu, însă, niciunul nu are contract semnat şi eu cred că actualul prima va avea o mare problemă când le va explica cetăţenilor de ce aceste proiecte nu încep, de ce nu se continuă ce s-a promis. Sigur că, dacă le va materializa, nu vom putea decât să-l felicităm, dar eu mă îndoiesc că va avea capacitatea să facă acest lucru”, a mai spus Mihai Persu. Referindu-se la alte teme cel puţin la fel de serioase de critică la adresa actualului primar, liderul PC Râmnicu Vâlcea a mai spus: „De ce unii s-au îmbogăţit peste noapte, iar alţii muncesc de le sar capacele, fără să aibă aceleaşi rezultate? Păi, unii, băieţi deştepţi, ştiu dinainte pe unde trec bulevardele şi investiţiile. Sunt oameni care ştiu din timp tot ceea ce urmează să se facă, unde, cum şi speculează informaţiile preferenţiale la care au acces, speculează deciziile pe care chiar ei le iau, nu altcineva”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button