Mateeşti – Vaideeni, derbiul pentru locul secund în Seria Sud din Liga a V-a

alexie gabriel1La finele acestei săptămâni, în Seria Sud din Liga a V-a, va avea loc derbiul dintre ALX Port Vale Mateeşti şi Păstorul Vaideeni. Înaintea partidei, „englezii” primarului Valerian Alexie ocupă locul 3, iar păstorii se află pe 2, cu un punct în plus faţă de adversarii lor de sâmbătă, 26 martie. În aceste condiţii, meciul este deosebit de important pentru ambele echipe, deoarece s-ar putea decide în mare măsură cine o va însoţi pe lidera AS Bărbăteşti în Liga a IV-a. „Pentru noi, meciul cu Păstorul Vaideeni este decisiv pentru clasarea pe locul 2. Am început anul mai slab, cu o înfrângere la AS Bărbăteşti, dar vom juca mult mai bine de-acum încolo, în retur. De altfel, tot la fel de rău am debutat şi în toamnă, în campionat, chiar cu două eşecuri în primele două etape, dar apoi ne-am intrat în ritm şi am urcat încet-încet clasament.

De această dată, vom aborda altfel şi duelul cu Vaideeni, mai ales că avem deja avantajul celor două meciuri jucate, când am constatat un progres uşor la condiţia fizică, în rândul jucătorilor noştri. Sper să-i aducem pe toţi componenţii lotului la meci, ca să avem şanse la victorie”, a precizat Gabriel Alexie, delegatul echipei ALX Port Vale Mateeşti. „În prezent, Păstorul Vaideeni are un punct mai mult decât noi, de aceea sperăm într-un rezultat bun, ca să luăm o opţiune serioasă pentru locul 2. Dacă nu vom învinge, lupta pentru promovare va rămâne deschisă. Important e să nu pierdem, deoarece sezonul s-ar cam încheia practic pentru noi, dacă Vaideeni s-ar distanţa la patru puncte”, a mai adăugat fratele primarului din Mateeşti.

„Primul loc este adjudecat deja de AS Bărbăteşti”
* spune Gabriel Alexie, reprezentantul echipei ALX Port Vale Mateeşti

Reprezentantul echipei ALX Port Vale Mateeşti, Gabriel Alexie, crede că AS Bărbăteşti e devenit foarte greu de ajuns după rezultatele din ultima perioadă, iar mai mult ca sigur va ocupa primul loc la finele sezonului. „Cred că primul loc este deja adjudecat de formaţia din Bărbăteşti. Lidera are o trupă foarte bună, cu mulţi jucători experimentaţi, şi e greu de detronat. Ce-i drept, şi AS Bărbăteşti are un program greu, trebuie să joace la Vaideeni, Berbeşti şi la noi, aşa că ar putea să se mai împiedice, dar e imposibil ca noi să mergem strună şi să o ajungem din urmă. Oricum, pe măsură ce se vor juca tot mai multe etape, condiţia fizică a jucătorilor din toate echipele va scădea. Cum meciul nostru direct cu AS Bărbăteşti e programat spre finalul sezonului, vom avea şanse mari să învingem atunci”, a spus Alexie (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button