Diverse

Mariana Gutău era să fie călcată cu maşina pe trecerea de pietoni din faţa BCR

În Râmnic, există şi oameni mai puţin normali la cap. Acest lucru l-a constatat chiar pe pielea sa şi notarul public Mariana Gutău, soţia fostului primar al Râmnicului.

Marţea trecută, în jurul orei 16.40, Mariana Gutău traversa regulamentar pe trecerea de pietoni din faţa Băncii Comerciale Române. Înainte însă de a urca pe refugiul amenajat pe mijlocul străzii, un individ a frânat brusc la câţiva centimetri de piciorul stâng al acesteia. De parcă tot ea ar fi fost vinovată, şoferul a început să o înjure. Reacţia, prea decentă în opinia noastră, a venit imediat de la Mariana Gutău: „Aţi înnebunit de tot! Omorâţi lumea pe trecerea de pietoni!”. Şoferul, un tânăr dubios, a continuat să folosească un limbaj de mahala, până când ceilalţi trecători au sărit în ajutorul notarului. În toată povestea aceasta, cel mai ciudat ni se pare faptul că puţin mai jos de Restaurantul Zimbrul, există o cameră de supraveghere a poliţiei şi care cu siguranţă a surprins şi acest eveniment. Cu toate acestea, însă, nu am auzit să se fi luat vreo măsură. Pentru sistemul de supraveghere din Râmnicu Vâlcea, s-au cheltuit sume colosale, dar se pare că eficienţa acestuia este zero. Exemplul pe care tocmai l-am dat ne întăreşte, din păcate, această convingere.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button