Diverse

Maria Duca, „ajutor” pentru Kovacs

Finalul anului 2010 i-a adus o mare bucurie Mariei Torok Duca. Cu puţin timp înainte de sărbători, cea mai valoroasă handbalistă a României din toate timpurile a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Rm. Vâlcea, din partea administraţiei publice locale. Cu această ocazie, Mori Duca a făcut şi o referire la istoria Chimistului, echipa care a adus de-a lungul vremii atâtea bucurii vâlcenilor: „Noi, cele mai în vârstă, am pus temelia Chimistului, iar fetele din actuala generaţie au ridicat «vila». Le urez să reuşească să pună şi acoperişul pe această vilă, să aducă la Vâlcea trofeul Ligii Campionilor. Astfel vor pune pe această vilă numită acum Oltchim o ţiglă care va rezista peste ani”. Acum, Duca are şansa de a ajuta actuala generaţie să consolideze „palatul” Oltchim, să câştige Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume. În primele zile ale anului 2011 Maria Torok Duca a fost cooptată în staff-ul tehnic al vicecampioanei Europei. Fosta mare handbalistă a României este un fel de al doilea antrenor secund la Oltchim, principala misiune fiind de a-l ajuta pe antrenorul ungur, Peter Kovacs, să comunice mai bine cu jucătoarele. De origine ungară, Maria Duca este o foarte bună cunoscătoare a limbii maghiare, astfel că, de acum înainte, nu se va mai pune problema că fetele nu înţeleg ce le transmite antrenorul. Duca va fi translator pentru Kovacs şi se va implica, alături şi de celălalt secund, Aurelian Roşca, în programul de pregătire al jucătoarelor.
Însă, chiar dacă s-a implicat la Oltchim şi va petrece mult timp alături de campioana României, Maria Duca a spus că nu-şi va neglija activitatea la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă. Va continua să se ocupe şi de pregătirea echipei de Divizia A, pe care a ajutat-o, din postura de antrenor, să obţină rezultate notabile până acum. Naţional Rm. Vâlcea este situată în acest moment pe primul loc în seria B şi are şanse mari să promoveze la sfârşitul sezonului în Liga Naţională. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button