Liga III

Narcis Enăchescu a fost numit antrenor principal la Ghecon

În cursul săptămânii trecute, conducerea administrativă a clubului de fotbal din comuna Lăpuşata a stabilit cine se va ocupa, pe viitor, de pregătirea echipei. Astfel, sarcina tehnică i-a revenit tânărului Narcis Enăchescu, acesta pregătind-o ultima dată pe Damila Măciuca, echipă alături de care a obţinut o clasare meritorie în Cupa României (competiţie în care a jucat patru tururi naţionale) şi a terminat campionatul pe locul II, după fosta campioană Oltul Ioneşti 2009. „Am semnat pe o perioadă nedeterminată. Până în vară, obiectivul meu e să creez o echipă care să termine sezonul viitor în primele locuri. Deocamdată, nu cunosc întreg lotul pe care-l am la dispoziţie. Urmează să analizez jucătorii până la reluarea campionatului. Nu mă gândesc să fac transferuri, deoarece lotul e numeros, de 22 de jucători şi e valoros”, ne-a declarat Narcis Enăchescu.

Iulian Roşoagă spune că nu va mai antrena niciodată actuala echipă

Imediat după susţinerea ultimei partide oficiale din acest tur de campionat, Iulian Roşoagă a fost înlăturat de pe banca tehnică a Gheconului. Fostul antrenor susţine că nu va mai accepta să pregătească echipa la care şi activează, din moment ce a avut de două ori această şansă, iar superiorii nu au fost încântaţi de rezultate. „Echipa din Lăpuşata nu o s-o mai antrenez niciodată, chiar dacă mi se va mai propune acest lucru. Consider că nu mai are rost să preiau această atribuţie”, spune Roşoagă, care vede cu optimism numirea lui Narcis Enăchescu în funcţia de antrenor principal: „Îmi place cum gândeşte Narcis şi cred că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul”.

Lupu Bârlogeanu şi Cătălin Păun au fost daţi afară din lot

Jucătorii Lupu Bârlogeanu şi Cătălin Păun au avut parte de un început de an 2011 nu tocmai grozav, dacă ţinem cont că ambii au fost excluşi din lot de către conducere. Piteşteanul Bârlogeanu  a activat în urmă cu o jumătate de an în Liga a IV-a din Argeş, pentru Rucăr Bran, astfel că acesta are toate şansele să se reîntoarcă în oraşul natal. În ceea ce-l priveşte pe tânărul fundaş dreapta, Cătălin Păun, acesta nu şi-a găsit deocamdată o nouă echipă.

„Constructorii” nu mai vor să se antreneze pe CSŞ

Prioritară pentru conducerea clubului rămâne închirierea unui nou stadion, pe care jucătorii să se antreneze în condiţii mai bune. „Încercăm să găsim un nou teren de joc, cu apă caldă la discreţie. E normal să oferi echipei acel confort necesar, pentru că activăm, totuşi, la nivel naţional. Cert e că ne vom antrena tot în Râmnic. Ne-ar interesa şi baza sportivă Hidroelectra, dar nu cred că ni se va permite să ne pregătim acolo. O altă soluţie ar fi stadionul sintetic al CSM, dar nu ştiu cât de benefică este pentru fotbalişti. Vom analiza toate oportunităţile”, ne-a declarat directorul sportiv Mădălin Dobre.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button