Politica

Mai candidează Frâncu la Primăria Râmnicului?

Se pare că, în ciuda armoniei aparente dintre structurile PNL judeţene sau municipale şi senatorul Emilian Frâncu, tensiunile totuşi nu au dispărut. Preşedintele Organizaţiei Municipale a liberalilor a conceput deja proiectul „Râmnicul, casa noastră”, dar nu şi-a anunţat în mod oficial candidatura. Surse din interiorul partidului ne spun că în acest moment a fost oprit un sondaj de opinie, venit pe fondul mediatizării în mod intens a imaginilor în care Frâncu a fost surprins numărând nişte dolari în Parlament. În acest context, rezultatul sondării populaţiei municipiului Râmnicu Vâlcea putea fi unul viciat de impactul negativ al prezentării în mass-media. „ Sufăr că Râmnicul nu este ceea ce ar trebui să fie. Nu mi-am anunţat candidatura pentru că una este să-ţi doreşti şi să visezi şi alta să mai şi poţi. Nu ştiu dacă voi candida. Atât timp cât organizaţia municipală a PNL nu mă va desemna candidat, şi nu a făcut-o încă, nu mă pronunţ. Din păcate, nu simt oastea PNL suficient de puternică încât să atace funcţia de primar. Fac tot ce pot să contribui la asta şi stau de vorbă cu cetăţenii Râmnicului pentru a le afla nemulţumirile. Am doi ani în faţă, se pot întâmpla multe. Pot merge oriunde în 2012 pentru că am făcut multe pentru judeţul Vâlcea. Am ajutat şi Consiliul Judeţean şi primăria Râmnicului. Problema este dacă mai vreau sau dacă mai pot să dau un randament maxim. Asta mă întreb mereu. Oricum, va contribui la decizia mea şi un sondaj de opinie”, declară pentru Factor Politic Emilian Frâncu.

Cu tunurile pe presă

În ultima vreme a devenit o practică obişnuită ca reprezentanţii puterii, fie că sunt parlamentari, guvernanţi, consilieri judeţeni sau locali, să dea vina pe mass-media pentru lucrurile reprobabile întâmplate în societatea românească. Iată că, după aceştia, exponenţii opoziţiei adoptă şi ei aceeaşi metodă. „La teza de doctorat am ca subiect statutul juridic al jurnalistului. Modul cum s-a prezentat cazul meu cu număratul banilor mă determină să gândesc serios dacă nu voi face o propunere pentru stabilirea unui statut al jurnalistului profesionist. Comentariile presei sunt greşite şi aceea nu era o ştire. Eu nu am greşit cu nimic. Asta este, am numărat banii. Puteam să număr biluţe…. Eu nu doresc ca presa să mai încalece parlamentarii doar de dragul audienţei. Colegii mei din Senat m-au felicitat şi mi-au spus că, atunci când vor primi indemnizaţia, o să îşi numere banii în Parlament, în semn de protest”, afirmă senatorul Emilian Frâncu.

Bogdan Alex Popescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button