Administratie

Lucrările la proiectul de 3 milioane de euro, pentru asfaltarea drumurilor locale din Perişani, în stadiu avansat

La Perişani se lucrează la proiectul pe Anghel Saligny, pentru modernizarea drumurilor de interes local. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Sorin Leonte, a făcut cunoscut stadiul investiţiei:
”Administraţia Locală din comuna Perişani a pus accent, în ultima perioadă, pe dezvoltarea infrastructurii rutiere prin implementarea proiectului prin PNRR – Anghel Saligny, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. Lucrările au fost începute în satul Mlăceni (Uliţa Strejii,Uliţa lui Matei,Uliţa Școlii, continuarea Uliţa Mică, conectând familiile Duroi şi Țugulan, unde va fi construit şi un pod, strada Curături unde, la fel, va fi construit un pod, str Uliţa Înfundată şi Uliţa Pârlogii),după care au continuat în satul Perişani, prin asfaltarea străzii Ulicioara Perişani, satul Poiana (prin asfaltarea străzii La Cişmea şi str După Lac), satul Băiaşu, prin construcţia primului pod pe strada Ceir (finalizat), construirea celui de-al doilea pod pe strada Uliţa lui Moţoc (în curs de execuţie),Uliţa lui Del (pregătită pentru asfaltare,în satul Spinu Uliţa Tătui asfaltată, Uliţa La Rovină pregatită de asfaltare, Secături – pregătită de asfaltare, continuare Ulita Bisericii în lucru. În perioada următoare lucrările vor continua cu uliţele din satul Podeni şi satul Pripoare”.

Articole Similare

Back to top button