Liga III

Lucian Giurcă nu se va putea baza la Petroşani pe Georgescu şi Iordache

Viitorul Dăeşti speră ca sâmbătă, 17 octombrie, să obţină a treia victorie la rând, după succesul din Cupă, cu Vediţa Coloneşti şi cel din campionat, cu FC Hermannstadt 2. Formaţia pregătită de Lucian Giurcă va juca, în deplasare, cu Jiul Petroşani. În cinci etape, hunedorenii au obţinut o victorie şi două remize. Singurele rezultate de egalitate au fost înregistrate în confruntările cu celelalte două echipe vâlcene, Flacăra Horezu (1-1) şi Minerul Costeşti (2-2), ultimul chiar în runda precedentă, pe Muncipalul din Zăvoi. Jiul nu va putea miza în disputa cu Deşti pe Cuibar, care a primit cartonaş roşu în partida cu Costeşti. Şi Viitorul are indisponibilităţi. Revin jucătorii accidentaţi, dar nu şi căpitanul Lucian Iordache, aflat în stare de suspendare după eliminarea din meciul de Cupa României, în care s-a bruscat cu un adversar, ambii primind cartonaş roşu. Tot în stare de suspendare se va afla şi Radu Georgescu, care a ajuns la patru cartonaşe galbene. Ovidiu Comănescu, în schimb, şi-a ispăşit ”pedeapsa” şi poate fi utilizat. Florin Costea, accidentat în partida cu Vediţa Coloneşti, va face deplasarea la Petroşani. Deşi a acuzat şi el anumite probleme medicale, Samson Nwabueze va fi, de asemenea, la dispoziţia staff-ului tehnic.

”Cum am mai spus, la nivelul acesta toate meciurile sunt grele. Nu trebuie să ne uităm pe clasament. Trebuie să tratăm cu seriozitate fiecare adversar. Cu siguranţă, nu va fi uşor nici la Petroşani, dar mergem cu gândul la victorie. Ne dorim să legăm al treilea succes la rând. Sper ca până la finalul turului să ajungem pe podium. Mai trebuie să vrea şi cel de sus. În Cupa României, mi-aş dori să trecem de Viitorul Panduri Tg. Jiu şi să aducem o echipă de Liga I la Fedeleşoiu”, a spus antrenorul formaţiei din Dăeşti, Lucian Giurcă.

Articole Similare

Back to top button