Liga 6

Luceafărul Pesceana a obţinut a patra victorie stagională

Finalul de sezon pentru Luceafărul Pesceana este unul care dă încredere pentru viitor. ”Aguas” (Nicolae Nedeluţ) a reuşit să readucă acasă o parte din jucătorii care au absentat în ultima vreme. Au fost plecaţi la muncă, prin ţară, şi nu au mai putut ajuta echipa. Sâmbătă după-amiază, lotul a fost ceva mai închegat, iar rezultatul nu a întârziat să apară. Luceafărul a câştigat partida cu Faurul Livezi. 3-1 s-a consemnat la final. Pentru trupa din Pesceana a fost al patrulea succes din acest sezon. În afara celor patru goluri, au mai fost ocazii, de ambele părţi. Portarii Romică Clavac şi Iulian Florescu au avut de lucru. Deschiderea scorului s-a produs în minutul 21. Robert Giurea a adus-o pe Luceafărul în avantaj. Imediat, Bogdan Cercel a restabilit echilibrul pe tabelă. ”Aguas” deja îşi aducea aminte de jocurile trecute când, la fel, după o primă repriză bună, partea secundă a fost dezastruoasă. Scenariul nu s-a mai repetat şi de această dată. În repriza a doua, gazdele au mai înscris de două ori, fără să mai primească vreun gol. Gabriel Popa a profitat de o minge venită de la adversar şi a punctat pentru 2-1, iar în minutul 87, băiatul cel mare al lui ”Aguas”, Mario Nedeluţ (19 ani) a transformat o lovitură de pedeapsă şi a închis tabela la 3-1. Luceafărul are şansa să evite ultimul loc. O victorie la Zătreni, în ultima etapă, i-ar asigura locul 13 în Seria Sud a Ligii a VI-a. Ştiinţa Roşiile e acum acolo, dar a cam abandonat lupta, în ultimele jocuri, iar pe 16 iunie ar trebui să meargă la Făureşti, pentru o confruntare cu vicelidera. Şi dacă se duce, şansele de reuşită sunt minime.

Articole Similare

Back to top button